Web Analytics

Cu relaţii, dar nepregătită: iubita lui Radu Bănică de la Cadastru a picat un concurs cu cel mai mic punctaj din ţară

de | 17.01.2019 13:26 | Culise

Director la OCPI Argeș din partea PSD, după ce a mai deținut aceeași funcție și când era susținător înfocat al PDL, Radu Bănică avea mari speranțe să își angajeze iubita la Cadastru. Numai că, deși teoretic avea relații, Elena Oprea, partenera lui Bănică, a venit nepregătită la concursul organizat între 11 și 17 ianuarie de către ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), concurs organizat pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi vacante la ANCPI și instituțiile subordonate. Drept urmare, a picat proba scrisă pentru postul de registrator carte funciară gradul 1A în cadrul OCPI Argeș.

Mai mult decât atât, Elena Oprea a avut cel mai mic punctaj – 28,33 puncte – dintre toți cei 14 candidați din toată țara care au susținut proba scrisă, în condițiile în care pentru a trece la următoarea probă, cea a interviului, trebuia să aibă minimum 50 de puncte.
În orice caz, faptul că iubita lui Radu Bănică a picat cu cel mai mic punctaj dovedește și faptul că Radu Ștefănescu, președintele ANCPI, și colegii săi au organizat concursul chiar ”pe bune”.
(ELECTRO-CUTARE)

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole