CFR va acorda și în acest an reduceri la călătoriile cu trenul studenților cu vârsta până în 30 de ani.
Cei înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență beneficiază de reducerea de 90% pentru clasa a II-a atât la bilete, cât și la abonamentele lunare cu un număr nelimitat de călătorii pe distanțe până la 300 de kilometri.
În cazul studenților orfani sau al celor ce provin din centre de plasament se acordă gratuitate.
De mâine, aceștia pot să-și creeze un cont personal de utilizator în aplicația de cumpărare a biletelor online, care le va permite să obțină și electronic biletele.
CFR atrage atenția că, în cazul lor, pe spatele legitimației de student trebuie să existe înscrierea „gratuitate” pe lângă semnătură, respectiv ștampila instituției de învățământ superior, într-o căsuță separată față de viza de valabilitate.
0 Comentarii