# Dosarul ”Zeus 2”: document jenant depus în apărarea sa de inculpatul Ionel Didea. # Chiar dacă a avut multe neajunsuri pe vremea când era copil și adolescent, doctorul în științe juridice Ionel Didea ar trebui să știe că nu poate invoca aceste detalii biografice în apărarea sa pentru o faptă comisă la maturitate, când nu mai era un puști amărât, ci un notar foarte bine cotat și cu o avere impresionantă # Procurorii anticorupție au reținut în sarcina lui Ionel Didea infracțiunea de fals intelectual de pe vremea când acesta era notar public. Acesta este acuzat că a încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare în martie 2009 între patronul de la Zeus, Grigore Dobre și fiul lui Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș.
Inculpat, alături de Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș și de omul de afaceri Grigore Dobre, în celebrul dosar „Zeus 2”, rectorul Universității din Pitești – Ionel Didea – încearcă pe orice cale să scape basma curată în acest dosar aflat pe rol la Curtea de Apel București, cu termen următor pe 4 aprilie. Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pe 7 februarie 2013 și au reținut în sarcina lui Ionel Didea infracțiunea de fals intelectual de pe vremea când acesta era notar public în Pitești.
Potrivit rechizitoriului DNA, „În cursul anului 2009, Nicolescu Constantin a primit cu titlu de mită de la Dobre Grigore, acționar majoritar și administrator al SC ZEUS S.A., un spațiu comercial situat în municipiul Pitești, în suprafață de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. Pentru a disimula infracțiunea de corupție, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare.” Mai precis, procurorii DNA susțin că respectivul contract ar fi fost semnat de către Constantin Nicolescu, deși în dreptul cumpărătorului figurează fiul acestuia, Liviu-Costin Nicolescu. Un caz extrem de delicat și complicat, cu numeroase declarații ale martorilor, expertize grafoscopice și verificări ale unui volum impresionant de documente și conturi bancare.
Însă cu adevărat exploziv, și probabil unic în analele justiției române, e faptul că rectorul Universității din Pitești – Ionel Didea – a depus la dosar o autobiografie hiperlacrimogenă pentru a impresiona instanța. În respectiva autobiografie, rectorul Didea își prezintă copilăria și adolescența – e drept – pline de neajunsuri, dar care nu au nicio legătură cu o faptă comisă la maturitate, când nu mai era un tânăr cu o copilărie nefericită, ci un notar foarte bine cotat și cu o avere impresionantă.
Poate fi trecutul dureros o scuză pentru prezentul dubios?
Dacă ar fi scoasă din dosarul, cu care oricum nu are nicio legătură, autobiografia nefericirii lui Ionel Didea ar fi cu adevărat emoționantă, precum o poveste gen ”Fetița cu chibrituri” a lui Hans Christian Andersen. Iată ce spune rectorul Universității de Stat Pitești în documentul depus la dosar în apărarea sa: ”La vârsta de 8 ani, părinții mei s-au despărțit, pe fondul unei boli incurabile a tatălui meu, care a și decedat la scurtă vreme după aceea. În aceste circumstanțe, de la acea vârstă am fost crescut de bunica mea paternă, pentru că nu am acceptat să mă mai întorc la mama mea care-l părăsise pe tatăl meu atunci când avea nevoie cel mai mult de ajutor. A trebuit să mă întrețin dintr-o pensie de urmaș, care era într-o sumă destul de modică. A trebuit să fac meditații cu alți copii mai mici ca să-mi asigur cele necesare pentru mine și bunica mea. ”
Tot respectul pentru faptul că cetățeanul, acum inculpat, Ionel Didea a reușit să se întrețină de mic. Probabil că sunt zeci de mii de cazuri similare la nivelul întregii țări. Dar ce legătură are asta cu faptul că este acuzat de fals intelectual? Îi poate scuza copilăria tristă o faptă deloc onorantă, comisă ca adult și pentru care este judecat în prezent? Cum ar fi ca toți cei care au avut copilării nefericite și care au fost învinuiți sau condamnați de-a lungul anilor pentru fapte mai mult sau mai puțin reprobabile să își depună autobiografiile la dosarele instanțelor? Poate fi trecutul dureros o scuză pentru prezentul dubios? Nu, în niciun caz.
Toată autobiografia depusă la dosar – și întinsă pe două pagini și jumătate – este plină de detalii menite să impresioneze orice cititor, nu doar pe judecătorii cauzei. Inclusiv paragrafele referitoare la evoluția profesională lui Ionel Didea: ”Anii au trecut și după terminarea liceului, în anul 1987, a trebuit să mă angajez la o fabrică de componente auto din orașul Costești. Lucram pe 3 schimburi și făceam naveta pe jos circa 10 km pe zi. Ieșeam dimineața de la schimbul III și mergeam la Pitești, la meditații la limba română și la istorie, meditații pe care le plăteam cu banii câștigați din serviciul prestat. Am conștientizat că nu am niciun ajutor pe pământ și singura soluție era să reușesc la facultate. În 1994 am absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București ca vicelider de promoție, fiind clasificat al doilea din 300 de absolvenți și devenind astfel și licențiat în drept.” Ionel Didea își prezintă apoi evoluția în carieră, de la posturile de ofițer de poliție economică și director general în Ministerul Justiției, până la cel de director de penitenciar, notar public și ulterior rector. Toate bune și frumoase, dar un CV foarte bun nu te face și imun în fața legii. Istoria a înregistrat multe cazuri de oameni valoroși și cunoscuți care au trebuit să se supună rigorilor legii pentru fapte nelegale, de la marele Cervantes – închis de două ori pentru nereguli fiscale și până la Paul McCartney – condamnat la 10 zile de închisoare pentru posesie de marijuana și cred că e bine să rămânem la aceste două nume.
Sintagma ”Nu m-a ajutat nimeni în afară de Bunul Dumnezeu!” ar fi fost viabilă doar dacă Ionel Didea era singur pe pământ
Revenind la Ionel Didea, acesta își încheie autobiografia apoteotic: ”Nu am săvârșit nicio faptă de care să-mi fie rușine. Nu m-a ajutat nimeni în afară de Bunul Dumnezeu!” Așa să fie oare? Ultima sintagmă, cea cu ajutorul divin unic, ar fi putut fi valabilă într-un singur caz: dacă Ionel Didea era singur pe pământ. În toate celelalte situații, ajutorul divin e dublat de cel terestru, în proporții adecvate și variate și mai mult sau mai puțin legale. Și – oricât de bună ar fi fost relația lui Ionel Didea cu divinitatea (inclusiv… autentificată notarial) – ea nu i-ar fi putut aduce rectorului o avere considerabilă (donată în mare parte copiilor, cu exact două săptămâni înainte de a fi trimis în judecată…) și o carieră fără conexiuni interumane, mai mult sau mai puțin puternice. Și dacă tot îl bagă pe Dumnezeu în față, în dosarul ”Zeus 2”, probabil că prof. univ. dr. Ionel Didea știe și că Dumnezeu ne învaţă, prin Apostolul Pavel, următoarele:
”Oamenii care s-au lăsat controlaţi sau influenţaţi de iubirea de bani au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Având în vedere momentul acestui demers jurnalistic, se prezumă că Ionel Didea este nevinovat în dosarul în care este acuzat de fals intelectual. În aceste condiții, de ce să mai depui autobiografia nefericirii tale la dosar, dacă tot te știi curat ca lacrima și neamenințat de niciun fel de dovezi compromițătoare? Scrie cumva în autobiografia lui Ionel Didea că din ADN-ul său au fost excluse la naștere genele ce predispun la fals intelectual ori alte fapte ce ar putea dăuna grav probității morale și profesionale? E autobiografia o dovadă incontestabilă că Ionel Didea nu a comis falsul intelectual de care este acuzat de procurorii anticorupție? Nu am găsit o asemenea dovadă, nici măcar printre rânduri, deși am citit și recitit autobiografia domnului rector al Universității de Stat din Pitești.
Expertul criminalist care a analizat semnăturile de pe contract, acuzat de favorizarea infractorului
În încercarea de a-și dovedi nevinovăția, Ionel Didea a solicitat o expertiză criminalistică (grafică) extrajudiciară pentru a analiza semnăturile lui Liviu-Costin Nicolescu de pe cele două exemplare ale contractului de vânzare-cumpărare. Iar în raportul încheiat pe 27 martie 2013, expertul Gheorghe Nicola scrie că ”examenul criminalistic a evidențiat că particularitățile de identificare a semnăturii în litigiu sunt comune și semnăturile au fost realizate de către Nicolescu Liviu-Costin.” Surprinzător sau nu, expertul Gheorghe Nicola a fost chemat la DNA în decembrie 2013, ”fiind acuzat de favorizarea infractorului”, după cum scrie în documentele din dosarul de la Curtea de Apel București. În aceste condiții, la începutul acestui an a fost solicitat un nou expert – Petrică Constantin Lucian – care să participe la efectuarea expertizei criminalistice grafoscopice, însă raportul acestuia nu a fost încă finalizat pentru a putea fi depus la dosar.
Mai trebuie spus că în ședința din 22 noiembrie 2013 chiar și instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză grafoscopică pentru a stabili dacă semnăturile executate la rubrica ”Cumpărător” pe contractele încheiate la biroul notarial aparțin lui Constantin Nicolescu sau fiului acestuia.
P.S. Am încercat să îl contactăm pe rectorul Ionel Didea telefonic, însă până la închiderea ediției acesta nu ne-a răspuns.
Material realizat de Denis Grigorescu
