Web Analytics

Recital de poezie dedicat marelui poet Mihai Eminescu

de | 2.02.2012 16:52 | Cultură

Pentru a ţine pasul cu schimbările permanente ale societăţii în care trăim, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş este în permanent contact cu comunitatea pe care o deserveşte şi vine în întâmpinarea utilizatorilor săi cu servicii şi programe tot mai diverse, care să răspundă noilor cerinţe ale acestora.
În 2012, Secţia Tinerilor din cadrul Bibliotecii Judeţene, reprezentată de Sabina Dumitru – bibliotecar, a început derularea proiectului EXTRAMUROS, care îşi propune să informeze şi să sensibilizeze generaţiile tinere şi foarte tinere cu privire la domeniile de interes şi de actualitate din viaţa socială. Prin acest proiect ne adresăm copiilor cu dizabilităţi de la Şcoala Specială Valea Mare – Ştefăneşti, alături de care vom fi lunar, de fiecare dată cu activităţi care să le îmbogăţească cunoştinţele din toate domeniile de cunoaştere prin prezentări, filme documentare, dezbateri pe diverse teme de interes ţinând cont de cerinţele lor.
În prezenţa d-lui director al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş – dr. Octavian-Mihail Sachelarie, am deschis prima filă a acestui proiect prin aniversarea Luceafărului poeziei româneşti – Mihai Eminescu, luna ianuarie stând sub auspiciile creaţiei eminesciene. Am avut astfel ocazia să le prezentăm copiilor viaţa şi opera scriitorului, dându-le astfel posibilitatea să cunoască atât creaţiile sale literare, dar şi aspectele mai puţin plăcute ale existenţei sale – boala şi suferinţa care l-au măcinat şi i-au curmat viaţa foarte devreme.
Programul zilei a fost  frumos completat de elevi, cu un recital de poezii, de cântece pe versurile lui Eminescu. De asemenea, participanţii la eveniment şi-au exersat imaginaţia, ilustrând fiecare printr-un desen poezia „Somnoroase păsărele”.
Sabina Dumitru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii