Web Analytics

articol scris miercuri, 13 iulie 2016

Rechizitoriu. Pedofilul din Găvana şi Prundu îşi punea victimele să îi arate chiloţeii, după care se freca de ele

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-au trimis la începutul acestei luni în judecată pe pedofilul Constantin Vasile, cel care în ultimii patru ani a molestat sau agresat sexual opt fetițe cu vârste între 6 și 12 ani. Pedofilul mai fusese condamnat în 2012 pentru molestarea a șase fetițe, însă a ieșit din închisoare după doar 12 luni și s-a apucat de vechile obiceiuri. Poate că de data aceasta, având în vedere gravitatea faptelor și recidiva postcondamnatorie, magistrații argeșeni vor da o pedeapsă mult mai dură.

A încercat să abuzeze sexual o fetiță de doar 6 ani

Pe 8 iunie a.c., Poliția Pitești a fost sesizată de Ș.I. că în urmă cu o zi, fiica sa în vârstă de doar 6 ani a fost acostată și condusă în scara blocului de un bărbat necunoscut, „acesta efectuând asupra minorei acte de natură sexuală”.
Concret, după cum spun procurorii, pe 7 iunie Vasile Constantin a dus-o pe minoră în scara unui bloc de pe strada Henri Coandă. Acolo, acesta „i-a solicitat fetiței să îi arate lenjeria intimă, iar apoi a efectuat asupra acesteia acte de natură sexuală, respectiv mișcări specifice unui raport sexual. După comiterea faptei, inculpatul a revenit în zona blocului unde a comis fapta, însă deoarece a fost recunoscut de persoana vătămată și indicat membrilor familiei, a fugit”.

Minoră salvată de intervenția unei vecine

Pe 9 iunie, la doar două zile după prima molestare, Vasile Constantin a comis-o din nou. A urmărit-o pe minora B.A. (8 ani), după ce aceasta a intrat pe scara blocului unde locuiau bunicii ei din Pitești (pe strada Stejarului), și a acostat-o, tot cu intenția de a o molesta sexual. Din fericire, acțiunea lui Constantin a fost întreruptă de intervenția unei vecine – Floarea Coțofană, care a coborât pe scara blocului și l-a întrebat pe pedofil ce caută acolo. Speriat, acesta a fugit.
Audiat, pedofilul Vasile Constantin a negat faptele comise. Însă probele împotriva sa sunt cât se poate de clare. Patru martori au confirmat prezența sa la blocurile unde a molestat cele două fetițe. Iar imaginile camerelor de supraveghere de la un magazin arată cum pe 7 iunie Vasile Constantin o pândește și o urmărește pe fetița de 6 ani pe care ulterior a molestat-o.
Impresionantă și emoționantă este mărturia fetiței de 6 ani dată în fața procurorilor. După cum scrie în rechizitoriu, aceasta „a declarat că Vasile Constantin a strâns-o în brațe puternic, după care a întrebat-o ce fel de chiloței poartă. În continuare, Vasile Constantin i-a lăsat în jos pantalonii persoanei vătămate, după care a început să își frece organul sexual, fără a se dezbrăca, de corpul persoanei vătămate”.
Un rol crucial în prinderea pedofilului l-a avut comisarul Florin Stan, cel care după ce prima plângere a fost înregistrată la Poliție, a făcut repede conexiunea cu bărbatul pe care îl arestase în 2012 tot pentru molestarea sexuală a unor minore. Una și aceeași persoană.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

O librărie vine la teatrul din Pitești. Răsfoiți și dăruiți!

O librărie renumită vine în serile de weekend la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești. De ce? Fiindcă îi șade bine […] Citește!

Trei persoane, inclusiv un copil, au ajuns la spital după ce ar fi consumat telemea. Amenzi de 33.000 de lei la magazinul verificat

Trei persoane din aceeași familie, printre care și un copil, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Arad cu […] Citește!

Update. Carambol cu trei mașini la Călinești. Două rănite, duse la spital

Poliția Argeș a revenit cu detalii privind accidentul produs în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 18, […] Citește!

România învinge Polonia și își ia revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie oficială pentru Hagi

România a învins Polonia cu 2-1, pe Arena Națională, în Liga Națiunilor, și a obținut prima victorie într-un meci oficial […] Citește!

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete