Web Analytics

Reacţii la cazul transportatorului acuzat de sclavie de un şofer

de | 2.08.2018 15:00 | Actualitate

# Reprezentanții SC Transcom Danmar cer să le reparăm imaginea, deși ei nu-și cer scuze pentru afirmația la adresa fostului lor angajat: „Dacă vin aurolaci de-ăștia…!”

După ce în precedentul număr al Jurnalului de Argeș, un angajat al SC Transcom Danmar SRL din Corbi relata ziarului nostru, printre altele, că angajatorul i-a înmânat un exemplar al contractului de muncă nesemnat de firmă, cum cere legea, că nu i-au fost acordate la timp drepturile bănești pentru cele două luni în care a lucrat ca șofer de transport internațional, că a fost nevoit să suporte reparația mașinii și taxele de drum interoperabile în țările europene din avansul de diurnă, ceea ce l-a constrâns să se descurce cu banii rămași pentru cazare și întreținere, în condiții deplorabile, angajatorul iese, în sfârșit, la rampă cu un răspuns la aceste acuzații (doar la o parte din ele, mai exact).
Asta în condițiile în care, anterior publicării materialului amintit, Jurnal de Argeș a cerut SC Transcom Danmar SRL un punct de vedere referitor la afirmațiile salariatului.

De la „dacă am un punct de vedere, nu vreau să vi-l spun”, până la „vă solicităm să publicaţi un articol care să repare imaginea…”

Contactată de Jurnal de Argeș în urmă cu o săptămână, Mincă Maria, manager transport Transcom Danmar SRL, spunea, jignindu-i în final pe angajaţii care au curajul să arăte presei câte ceva despre experiența lor la locul de muncă: „Noi la firmă avem contractul de muncă semnat de el. Scrie pe contractul de muncă: «Am primit un exemplar». Dacă eu am contractul semnat de el, semnat de mine, ștampilat de mine, menționat de către el: «Am primit un exemplar», nu înțeleg care este problema… Nu vreți să vă adresați dvs. autorităților competente să vină în control la mine să vadă dacă este adevărat…?! În calitate de ce mă sunați dumneavoastră? (…) Și dacă am un punct de vedere, nu vreau să vi-l spun, care e problema?! Vă rog să vă adresați autorităților să vină în control la mine, să vadă tot ce am eu în regulă la firmă. Suntem o firmă destul de mare, cu angajați destul de mulțumiți de serviciile noastre. Dacă vin aurolaci de-ăștia..!”.
Ulterior apariției articolului „Sclavie modernă la un transportator din Argeş. Cum sunt exploataţi şi intimidaţi şoferii”, angajatorul, prin avocatul firmei, a cerut redacţiei noastre retragerea din circulație a ziarului în cuprinsul căruia a fost publicat articolul și publicarea unui alt articol, care să repare imaginea publică a societății.
În fapt, angajatorul cere o „dezminţire”, deşi recunoaşte că i-a dat angajatului un exemplar al contractului de muncă nesemnat de firmă.
Precizează însă că poate răsturna prin înscrisuri (fără a prezenta vreo copie sau număr al vreunui astfel de document) fiecare punct atins în respectivul articol, după cum urmează:
„Există dovezi clare care atestă că domnul conducător auto cunoştea care este categoria de marfă transportată de el. Există dovada semnării şi înregistrării conform dispoziţiilor legale ale CIM, iar faptul că pe exemplarul domnului conducător auto s-a omis semnătura din partea angajatorului nu are nicio consecinţă, câtă vreme contribuţiile şi salariul i-au fost achitate corespunzător şi există dovezi clare în acest sens”, se arată în notificarea transmisă redacției noastre.
Pare neimportant în această argumentare faptul că omul nu poate nici măcar să demonstreze, cu exemplarul pe care-l are, că e angajatul SC Transcom Danmar SRL.

„Drepturile salariale i-au fost plătite deja”

Avocatul angajatorului spune că i-a achitat salariatului diurna și salariul, dar nu face nicio referire la cea mai mare dintre nemulţumirile angajatului: aceea că omul a trebuit să suporte din diurnă cheltuieli cu reparaţia maşinii pe care o conducea (sumă care n-ar mai fi fost ulterior acoperită de firmă), iar din cauza insuficienţei banilor de cazare şi mâncare, şoferul a trebuit să se descurce în condiţii mizere.
Referitor la celelalte aspecte, avocatul SC Transcom Danmar SRL spune că:
„Deţinem extras de cont din cuprinsul căruia rezultă clar că domnul conducător auto şi-a primit atât drepturile salariale, cât şi diurna aferentă serviciilor prestate. Respectarea timpului de condus este o obligaţie contractuală a conducătorului auto, iar nerespectarea acestei obligaţii reprezintă abatere disciplinară şi poate conduce la sancţionarea acestuia. Timpul de condus şi de odihnă au fost respectate cu prisosinţă şi există foile de parcurs completate personal de salariat, unde pot fi verificate aceste aspecte, lucruri care vor fi disputate, evident, în faţa instanţei de judecată. Referitor la afirmaţia conducătorului auto că ar fi fost chemat la notar să primească drepturile salariale este o informaţie total eronată, acestuia drepturile salariale i-au fost plătite deja, potrivit extraselor de cont bancar existente la firmă. Salariatul a dorit publicarea unui astfel de articol pentru că este cercetat disciplinar pentru absenţe repetate de la locul de muncă pentru o perioadă destul de îndelungată de timp, iar astfel de chestiuni se dispută în faţa instanţei de judecată, nu într-un ziar, prezentate într-o formă care denaturează realitatea într-un mod vulgar”.
Avocatul SC Transcom Danmar SRL consideră că a fost vorba de un articol defăimător la adresa angajatorului, invocă soluţii pronunţate de CEDO în anumite spețe, dar nu prezintă nicio scuză cu privire la afirmaţiile jignitoare ale managerului de transport Mincă Maria, afirmații făcute în numărul trecut: „Dacă vin aurolaci de-ăștia…!”.
Izabela Moiceanu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii