Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, preconizează că drumul care face legătura între Piteşti şi Braşov – DN 73 -, ar putea fi reabilitat în acest an însă nu mai devreme de luna octombrie deoarece, până la începerea turnării covorului asfaltic, există o perioadă de pregătire a lucrărilor. „În această perioadă trebuie să se ia măsuri de amplasare a utilităţilor de pe marginea drumului, respectiv gaze, alimentăre cu apă şi canalizare. Mai este o problemă cu podeţele plus ieşirile şi intrările în drumul naţional. Deocamdată, am făcut predarea amplasamentului şi constructorul a început lucrările la podul peste Dâmboviţa de la Dâmbovicioara, care este monument istoric şi vor să-l facă înainte de a se apuca să reabiliteze drumul. Acestea sunt primele etape şi apoi se începe turnarea covorului asfaltic. Eu mă gândesc ca undeva prin luna octombrie, drumul să fie reabilitat”, a declarat Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş.
Ionuţ BURCEA

Doi străini, prinși pe Aeroportul Otopeni când voiau să scoată din țară monede din tezaurul României
Poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni au descoperit 500 de monede în bagajele a doi...
0 Comentarii