Cum comentați cele două înfrângeri, cu Concordia Chiajna și cu Unirea Slobozia, același scor, 1-0?
– Amândouă jocurile le-am dominat de la cap la coadă, dar, din păcate, două cornere, unul la Chiajna și unul acasă, cu Slobozia, care s-au soldat cu gol, precum și ratările de la ambele meciuri au dus la înfrângeri. Deci, în ambele jocuri, ambele echipe nu au avut decât aceste două faze, amândouă din corner, iar lipsa de marcaj, marcajul greșit au făcut ca noi să pierdem.
Cum vă explicați faptul că, iată, după 13 etape, suntem pe locul 15, la ceva distanță de play-off?
– Da, așa este. Sunt fără cuvinte în acest moment. Nu știu ce să comentez. Repet, lipsa de marcaj la fazele fixe, plus ratările care au fost… Știți că, dacă nu înscriem, problema este clară, este foarte greu să obții un rezultat bun. Și drept dovadă că, dacă nu am înscris și am luat gol pe niște greșeli personale, am ajuns pe locul pe care suntem.
„Să ne așezăm la masă, să vedem ce se hotărăște, la ce se renunță…”
S-au luat ceva măsuri având în vedere greșelile acestea despre care vorbiți?
– S-au făcut analize, le-a explicat care este problema, în special banca tehnică, în special dl Eugen Neagoe. Ați văzut că aceia care au jucat mai slab, automat, etapa următoare n-au jucat, le-a dat șansă la toți, iar acum vom vedea ce facem în aceste două meciuri care urmează și să tragem linie. Este vorba despre deplasarea de la Ceahlăul și următorul meci, de acasă, cu Dumbrăvița. Acestea mai sunt meciurile pe care le vom juca anul acesta.
Cum vedeți aceste confruntări?
– Sunt două meciuri capitale, în care ne trebuie, ca să mai sperăm la ceva, șase puncte fără probleme. În cazul în care nu reușim, situația va fi foarte grea.
Citește și Violetul Esteban Orozco, titular în victoria cu Namibia
În privința transferurilor ce ne puteți spune?
– Deocamdată nimic, așteptăm cele două etape, să ne așezăm la masă, să vedem ce se hotărăște, la ce se renunță. Asta e. În primul rând, să vedem ce zice banca tehnică.
Să înțelegem că vor urma niște modificări în această iarnă?
– În principiu, da.
În ultima perioadă s-a pus accent pe jucători români, dar, totuși, a fost transferat un jucător din Guineea Ecuatorială…
– Da, a fost doleanța d-lui Eugen Neagoe, care îl știa foarte bine. Știți că anul trecut a jucat la Chindia Târgoviște. Are destule meciuri în naționala Guineei. Eu zic că a jucat destul de bine cât a putut, dar poate să mai apară unul sau doi jucători. Nu știu ce să zicem. În principiu, tot pe jucători români o să mergem.
„Dacă nu câștigăm următoarele două meciuri, e greu să mai prindem play-off-ul”
Ce ne puteți spune despre pauza competițională de iarnă?
– Vă dați seama că după ce se termină meciul cu Dumbrăvița va fi vacanță și, când se vor relua antrenamentele, cred că în ianuarie, pentru că încă nu s-a stabilit exact programul, o să fie și perioada de pregătire, cred că și un program de pregătire centralizată pe undeva, dar așteptăm cele două jocuri și după aceea stabilim programul.
Cum a decurs pregătirea în pauza competițională legată de meciurile echipei naționale?
– Antrenamente normale la bază, la noi, la stadion, pe terenul din spate; ciclul normal de antrenament.
Cum vedeți totuși lupta pentru play-off cu echipele acestea care nu au drept de promovare?
– În primul rând, v-am spus, dacă nu câștigăm cele două meciuri, e greu să mai prindem play-off-ul. Iar cu echipele care nu au drept de promovare, ce aș putea să spun? Asta este situația, nu avem ce face. Vedem câte vor accede în play-off, vedem ce se hotărăște, poate se ajunge ca și locul 7 să fie la un baraj, depinde de câte echipe nu au drept de promovare.
„Sunt probleme, asta e! Au fost accidentări foarte grele…”
Deci, să înțeleg că și în condițiile acestea mai sperați la un baraj, la o promovare?
– După aceste două jocuri putem vorbi mai pe îndelete, pentru că sunt jocuri capitale și ne trebuie șase puncte. Fără șase puncte în următoarele două meciuri, situația va fi destul de grea pentru FC Argeș.
Probleme de lot, probleme medicale?
– Îl avem pe Balgiu, care în continuare n-a intrat, Panait – cu o ruptură, Răuță a avut ruptură, dar a intrat ușor în antrenamente, Mihalic a început și el, dar nu e cu pregătirea la nivel corespunzător, ca să poată să îl aducă în joc, să joace. Sunt probleme, asta e! Au fost accidentări foarte grele, clavicula ruptă, osul ieșit prin umăr, ruptură de gleznă, operație și acum sub tratament etc.
Ce ne puteți spune despre jucătorii de la FC Argeș care au fost convocați la loturile naționale în ultima perioadă?
– Sunt cei de la Under, Mario Tudose, care a fost convocat la Tineret, Dulcea care este la lotul lui de 2005. Copiii își merită locul, dacă nu meritau, nu erau selecționați, indiferent că în cazul lui Dulcea e tatăl lui antrenor acolo, dar, ați văzut, când nu a jucat, nu a mai fost luat la lot. Acum, că a mai jucat și el, a prins minute, a fost luat din nou la lotul național. Fiecare își merită locul acolo unde se află. Prin evoluțiile pe care le-au avut, cel puțin Tudose, care este tot la lotul de 2005, dar acum a fost convocat la Tineret, la Under 21. Este o bucurie pentru noi! Ceilalți au fost și ei selecționați la Madagascar, Guineea… Dacă nu meritau, nu erau chemați!
Citește și 14 ani fără alb-violetul Constantin Cârstea
0 Comentarii