Răzvan Lucescu, antrenorul român al echipei PAOK Salonic, a fost suspendat pentru patru luni de către Comisia de Disciplină a Federației Elene de Fotbal, în urma unor incidente tensionate care au avut loc după meciul pierdut cu 1-0 împotriva formației AEK Atena, pe 18 decembrie. Decizia, intrată în vigoare din 30 decembrie 2024, este una dintre cele mai severe sancțiuni aplicate unui antrenor în Grecia.
După încheierea partidei din Cupa Greciei, în urma căreia PAOK a fost învinsă, spiritele s-au încins. Fanii echipei AEK Atena au provocat staff-ul echipei adverse, iar Rîzvan Lucescu a fost filmat încercând să coboare din autobuzul echipei sale pentru a confrunta un suporter advers. În timpul incidentului, antrenorul român a fost reținut de colegii săi, dar a căzut pe scările autobuzului din cauza îmbulzelii. În cele din urmă, doar intervenția forțelor de ordine a reușit să prevină escaladarea situației.
Citește și: Adrian Mutu a semnat cu Petrolul Ploiești
Federația Elenă a decis să-l suspende pe Lucescu pentru patru luni, interzicându-i prezența pe banca tehnică sau în vestiar în timpul meciurilor. De asemenea, antrenorul a fost amendat cu 15.000 de euro. În perioada suspendării, acesta va rata zece meciuri din campionat, precum și cel puțin un meci din Cupa Greciei, inclusiv returul cu AEK Atena programat pe 9 ianuarie.
Pe lângă Lucescu, mai mulți membri ai staff-ului PAOK, printre care Pantelis Konstantinidis, Georgios Tsonakas și Athanasios Kapoulas, au fost sancționați cu amenzi individuale de 15.000 de euro fiecare. Clubul PAOK a primit, la rândul său, o amendă de 30.000 de euro, iar AEK Atena a fost sancționat cu 7.500 de euro.
Citește și: Dorinel Munteanu a demisionat de la Oţelul
0 Comentarii