Ultimele știri

Categorii

RAPORTUL DIRECŢIEI CORP CONTROL ŞI ANTICORUPŢIE: Grup infracţional organizat în cadrul Ministerului Transporturilor

• Centrele de formare profesională devalizate cu peste 4,37 milioane euro de către funcţionarii Ministerului Transporturilor

• Inspectorii anticorupţie au confirmat sesizarea întocmită în urmă cu cinci ani de către COTAR, precum şi informările verbale făcute de reprezentanţii COTAR, FORT şi UNTRR în cadrul unei dezbateri publice cu privire la anumite acte normative

Să fii funcţionar la stat se dovedeşte a fi una dintre cele mai bănoase meserii, dacă analizăm raportul Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transportului făcut cu privire la anumite aspecte din activitatea Direcţiei de Transport Rutier, Autorităţii Rutiere Române şi Regiei Autonome Registrul Auto Ro­mân, trei instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Transport Terestru.

Din datele cuprinse în raportul înaintat către DGTT în 8 septembrie 2020 şi obţinut de Ziarul BURSA reiese că 107 angajaţi din cadrul celor trei instituţii au încălcat conştient, voit, normele de integritate privind funcţia publică şi au “jefuit” centrele de formare profesională, numai în perioada 1 ianuarie 2016 – 12 martie 2020, cu suma de 21.117.944 lei, adică 4.375.000 euro, venituri pe care le-au încasat ilegal, aşa cum se afirmă în raportul Direcţiei Corp Control şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Transporturilor.

Pe lângă banii respectivi primiţi pentru exercitarea unor atribuţii ce intrau, prin prisma legislaţiei, în sfera atribuţiei funcţiei publice deţinute şi remunerate de către stat, cei 107 funcţionari publici au mai primit în perioada respectivă şi salariile aferente. Adică un fel de trai neneacă, pe banii statului şi pe banii centrelor de formare profesională, a conducătorilor auto, instructorilor auto şi a managerilor de transport.

Constatările inspectorilor anticorupţie din cadrul ministerului de resort sunt dure: “Cu susţinerea şi participarea doamnei Aurelia Surulescu şi doamnei Adriana Kalapis (n.r. – actual director general al Direcţiei Generale de Transport Terestru), în calitate de director general al ARR, respectiv director al Direcţiei de Transport Rutier din cadrul ministerului, dar şi cu susţinerea altor persoane care au ocupat anterior funcţii de conducere la nivelul celor două structuri şi la nivelul Ministerului Transporturilor, reprezentanţii ARR şi DTR au acţionat constant pentru prezervarea în continuare a avantajelor financiare de care au beneficiat şi înainte de adoptarea Legii 109/2014. (…) Apreciem că reglementarea modului de plată a membrilor comisiilor de examinare a fost efectuată în mod abuziv, în interesul unui grup de persoane din care unele au ajuns să încaseze lunar din examinări sume de chiar şi 3-4 ori mai mari decât salariul cuvenit pentru funcţia ocupată, în dauna persoanelor care au participat la examinări în calitate de candidaţi şi care au fost astfel constrânşi să plătească tarife nejustificat de mari.

A fost perpetuată astfel o stare infracţională prin constituirea unui grup organizat la care au aderat atât persoanele aflate succesiv la conducerea ARR şi DTR, cât şi angajaţi din cadrul acestor structuri, care au acţionat pe o perioadă mai mare de 10 ani, inclusiv prin impunerea unor reglementări în interes propriu, în scopul obţinerii de venituri din activitatea de examinare. (…) Apreciem că modul în care au acţionat reprezentanţii ARR şi DTR cu atribuţii în elaborarea, promovarea şi avizarea respectivelor acte normative (inclusiv întocmirea Notei de fundamentare a tarifului de examinare) rezultă în mod rezonabil indicii cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi de abuz în serviciu”.

Citește mai departe pe bursa.ro

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email
Print

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Politica de confidentialitate.

Related Posts

No Content Available
Next Post