Web Analytics
scris miercuri, 26.11.2025

Raport îngrijorător ONU: femicidul ia proporții dramatice. O femeie este ucisă la fiecare 10 minute în lume

Un nou set de date publicat de ONU readuce în prim-plan o realitate devastatoare: pentru multe femei și fete, propria casă rămâne cel mai periculos loc. Conform raportului realizat de UN Women și Oficiul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), în 2024 au fost ucise aproximativ 50.000 de femei și fete de către parteneri sau membri ai familiei, o medie ce echivalează cu o viață pierdută la fiecare zece minute.

Raport îngrijorător ONU: femicidul ia proporții dramatice. O femeie este ucisă la fiecare 10 minute în lume

Spre comparație, doar 11% dintre bărbații uciși au fost victime ale persoanelor din familie sau ale partenerilor de cuplu, o diferență care scoate la iveală dimensiunea disproporționată a riscului cu care se confruntă femeile.

Raportul atrage atenția și asupra unei tendințe tot mai vizibile: formele de abuz facilitate de tehnologie. Hărțuirea online, distribuirea neconsensuală de imagini și monitorizarea digitală sunt identificate drept comportamente care pot escalada în violență fizică.

Sarah Hendriks, directoare a diviziei de politici a UN Women, avertizează că „femicidele nu se produc izolat. Ele încep cu comportamente de control, amenințări și hărțuire, inclusiv online”.

Datele ONU arată că fenomenul nu este specific unei singure zone geografice. Africa înregistrează cea mai ridicată rată a femicidelor, cu 3 victime la 100.000 de femei și fete. Urmează America (1,5), Oceania (1,4) și Asia (0,7). Europa rămâne regiunea cu cel mai redus nivel raportat – 0,5 la 100.000.

Prin acest raport, ONU avertizează că femicidul nu este doar o problemă individuală, ci un simptom al unor modele sociale adânc înrădăcinate: inegalitate, discriminare și toleranță față de violență. Organizația cere guvernelor și comunităților să își intensifice eforturile, de la prevenție și educație, până la protecția victimelor și sancționarea agresorilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită