Datele publicate de Eurostat pentru perioada 2013–2023 arată că traficul de persoane rămâne o problemă globală majoră, cu România și Nigeria printre cele mai afectate state. În ultimul deceniu, 12.166 de cetățeni români au fost identificați drept victime ale traficului de persoane, cel mai ridicat număr înregistrat pentru o naționalitate din Europa. Nigeria ocupă locul al doilea, cu aproximativ 9.000 de cazuri raportate, urmată de Franța, Ungaria și Bulgaria.
Analiza evidențiază că România continuă să fie una dintre principalele surse ale victimelor traficului, în special pentru exploatare sexuală și muncă forțată.
Totuși, în ultimii ani, statisticile arată o tendință de scădere a numărului de victime identificate. În România, cifrele au coborât de la 896 de cazuri în 2013 la 451 în 2023, semn al unor progrese în cooperarea internațională și în combaterea rețelelor infracționale. Un exemplu notabil este Bulgaria, care a redus de aproape zece ori numărul victimelor raportate, de la 540 în 2013 la doar 66 în 2023.
La nivel european, Franța rămâne pe locul al treilea, cu 5.848 de victime identificate în ultimul deceniu, urmată de Ungaria, Bulgaria, Țările de Jos și Polonia. Printre țările din afara Uniunii Europene care apar constant în statistici se numără China, Maroc, Ucraina și Columbia.
0 Comentarii