Web Analytics
scris marți, 04.11.2025

Rămășițele ultimului domnitor al Moldovei, fondator al Jandarmeriei Române, repatriate

Rămășițele Domnitorului Grigore Alexandru Ghyka (1807–1857), ultimul conducător al Moldovei și fondatorul Jandarmeriei Române, vor fi aduse în țară după ce au fost înhumate în Franța, în orașul Le Mée-sur-Seine, a anunțat marți Jandarmeria Română.

Rămășițele ultimului domnitor al Moldovei, fondator al Jandarmeriei Române, repatriate

Deshumarea va avea loc vineri, într-o ceremonie religioasă la care vor participa membri ai familiei Ghyka, ambasadorul României la Paris, Ioana Bivolaru, precum și reprezentanți ai Jandarmeriei Franceze și ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Sicriul va fi transportat în aceeași zi cu un zbor Tarom, sosind pe Aeroportul Otopeni la ora 20:30. Ulterior, acesta va fi depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi București.

Evenimentele comemorative și ceremoniile oficiale se vor desfășura între 8 și 12 noiembrie în București, Focșani și Iași, unde Domnitorul Ghyka va fi reînhumat.

Domnitorul Grigore Alexandru Ghyka a condus Moldova de două ori, între 1849 – 1853 și 1854 – 1856, fiind un promotor al reformelor sociale și administrative. Printre realizările sale se numără înființarea Jandarmeriei Române, abolirea cenzurii, crearea primei maternități publice, introducerea telegrafului, reducerea taxelor comerciale și încurajarea mișcării unioniste. Evenimentul este organizat în colaborare de Jandarmeria Română și familia Ghyka, marcând un moment simbolic pentru istoria și cultura națională.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită