Web Analytics

Raluca Voicu-Arnăuţoiu, invitată la un concert cameral la Filarmonica Piteşti

de | 8.12.2016 18:02 | Actualitate

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, Filarmonica Piteşti organizează concertul cameral „Agnus Dei”, în care vor evolua violonista Raluca Voicu-Arnăuţoiu, mezzosoprana Geanina Munteanu şi pianista Manuela Giosa.
Raluca Voicu-Arnăuţoiu, conf. univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti şi s-a perfecţionat la cursuri de specialitate la Conservatorul Fiesole, din Italia. Fosta violonistă a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti a susţinut numeroase concerte la Ateneu, Institutul Polonez, Institutul Goethe, Institutul Francez, Ambasada Germaniei, Institutul Maghiar ş.a. De asemenea, a fost aplaudată pe scene din Italia, Germania, Republica Moldova etc. Doctor în muzică, Raluca Voicu-Arnăuţoiu a participat la emisiuni de radio şi televiziune, la festivaluri în ţară şi în străinătate şi a susţinut comunicări la simpozioane naţionale şi internaţionale. A publicat articole în reviste de specialitate, dar şi cărţi dedicate compozitorilor români şi străni. Este fiica partizanului anticomunist Toma Arnăuţoiu, locotenent în Armata Regală Română, cel care, între anii 1949 – 1958, a condus rezistența armată anticomunistă din Munţii Făgăraș. D.G.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii