Femeia mea frumoasă ca scriptura,
Nu-ţi cer nici coapsele, nici sânii şi nici gura,
Ci sufletul răscopt ca o căpşună
Cu mirosu-nţelept şi carnea bună
Şi gândurile moi şi-adânci ca mierea
După-amiezii, spre-a-mi spori puterea,
Şi-ţi fac din fluturi pat, din rouă masă,
Nelegiuit de alba mea mireasă,
Şi-ţi născocesc din vorbe raiul dulce
În care tinereţea ta să-şi culce,
Când ziua-ţi cade tristă la picioare,
Lacrima grea, strălimpede şi mare.
Emil Brumaru (25.12.1938 – 5.01.2019)
Citește și Răgaz pentru suflet (52). Am zărit lumină
0 Comentarii