Ne-am întâlnit pe-o vreme tristă,
Și, plini de ploaie și noroi,
Cu-ncredere ne-am luat de mână,
Pornind spre casă amândoi.
În cameră un frig de moarte…
Ea m-a-ntrebat din ochi: rămâi? —
Și-am împărțit, străini și singuri,
Același rece căpătâi.
Și unul altuia povestea
Vieței noastre ne-am șoptit:
Ea tot-d’a-una neiubită,
Eu tot-d’a-una neiubit…
C-o dureroasă voluptate
La sân ca doi copii ne-am strâns,
Și-n noaptea aceea, cât o viață,
Am plâns… și ne-am iubit… și am plâns…
Traian Demetrescu (5 dec. 1866 – 9 apr. 1896)
Citește și Răgaz pentru suflet (40) [Din ceas, dedus..]
Citește și Răgaz pentru suflet (39) Toamna în parc
0 Comentarii