Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite și
Scara la cer – zic,
Mi se aruncă de sus.
Deși am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Mă gândesc că trupul meu
Este totuși prea greu
Pentru scara asta delicată.
– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâș! Pâș!
Marin SORESCU
(Ultima poezie a lui Sorescu, dictată de pe patul de spital, 8 dec. 1996)
0 Comentarii