Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.
În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară –
Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,
Şi-n vârfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.
Inima mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,
Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.
Ion Horea (1929 – 2019)
Citește și Răgaz pentru suflet (32). Vine ploaia
Citește și Răgaz pentru suflet (31). Fugi
0 Comentarii