Ea era frumoasă ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
(1979)
De Nichita Stănescu
Citește și Răgaz pentru suflet (2). A XI-a poruncă
Citește și Caravana „Mentorii” ajunge la Pitești. Actorii vin la film, la Trivale Mall și la Vivo
0 Comentarii