! acum, fiindcă frigul face bulboane
și fiindcă eu sunt bolnav și mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu de peșteră,
iar voi să spuneți: îl vâna în fiecare zi !
! acum, fiindcă sunt și sincer și milos,
vă rog să nu vă uitați în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
și deci nu plâng; nici râsul meu
într-una din părțile balanței și va rămâne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. o, candoarea
capului din inimă, cu brațe
! lăsați-mi numai laptele și mâncare
până mă scol mâini de dimineață
căci acum își fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinței !
! acum, fiindcă am chiar șaptezeci de ani
cu cei lăsați de mama,
îngăduiți-mi deruta suportabilă
și bucurați-vă de înțelepții tineri !
Cezar Ivănescu (1941 – 2008)
Citește și Răgaz pentru suflet (22). Albastru de Voroneţ
Citește și Răgaz pentru suflet (21). Vara
0 Comentarii