Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!…
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!…
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…
De Ion Minulescu
Lui Radu Cioculescu
Citește și Corul „Madrigal” la Pitești. Spectacol extraordinar de Paște
Citește și Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
0 Comentarii