Cândva, suind un clin fierbinte
zării o fată înainte.
Galbena zbatere-n pleoape,
departe poate, sau aproape.
Era frumoasă și venea…
Amurgul o întârzia.
Era un dor neînceput
și nesfârșit și am trecut
Cu pasul, dintr-o dată cald,
unul pe lângă celălalt.
Pe culmea largului de zări
Tăcuți ca două întrebări.
Și nu știam… și nu știa…
ce dor adânc ne despărțea.
Cezar Baltag (26 iulie 1939 – 26 mai 1997)
Citește și Răgaz pentru suflet (13). „Jalea măgarului”
Citește și Poeta şi romanciera Sanda Movilă, uitată pe raftul doi…
0 Comentarii