Web Analytics
scris luni, 04.07.2022

Radu Perianu, despre deșeurile de pe platforma ARO: „Este ignorată o sentință penală”

„Deșeurile de pe Activul ARO din Câmpulung sunt tot acolo deși există o hotărâre judecătoarească prin care ar fi trebuit să fie îndepărtate. Este ignorată o sentință penală!”, a transmis, astăzi, prefectul de Argeș, Radu Perianu.

Radu Perianu, despre deșeurile de pe platforma ARO: „Este ignorată o sentință penală”

Potrivit acestuia, Garda de Mediu Argeș a făcut un control pe o perioadă de 3 zile la platforma din municipiul Câmpulung. Scriptic, în această locație sunt depozitate 1574,64 tone de deșeuri. Situația este aceeași ca la controlul făcut în 2021.

Citește și: Service auto pe platforma ARO

Inspectorii au constatat că nu este respectată o sentință penală prin care s-a impus eliminarea întregii cantități de deșeuri de pe amplasament, motiv pentru care Garda de Mediu Argeș a înștiințat și instanțele.

Informarea a fost transmisă către Judecătoria Curtea de Argeș-Biroul de Executări Penale, privind nerespectarea sentinței penale nr.201/27.10.2020 și Tribunalul Iași, ca instanța care analizează dosarul de faliment al firmei care a activat la Câmpulung. Reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au cerut instanței ieșene să oblige debitoarea să își îndeplinească obligațiile de mediu.

„O informare a fost transmisă și către lichidatorul judiciar, s-a cerut luarea de măsuri pentru asigurarea corespunzătoare a spațiului de depozitare a deșeurilor privind scurgerile de ape pluviale și s-a cerut etichetarea deșeurilor de pe amplasament.”, a mai spus prefectul.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...