Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor sisteme aeriene pentru a contracara această armă, anunţă Reuters, transmite News.ro.
Citeşte şi: A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu
Putin a făcut aceste declaraţii la o zi după ce Rusia a lansat pentru prima dată noua rachetă cu rază medie asupra Ucrainei, un pas despre care a spus că a fost determinat de utilizarea de către Ucraina a rachetelor balistice americane şi a rachetelor de croazieră britanice împotriva Rusiei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Kievul colaborează cu partenerii occidentali pentru a elabora sisteme care să facă faţă „noilor riscuri”.
Putin a descris utilizarea inaugurală a rachetei Oreşnik drept un test reuşit şi a declarat că vor urma şi altele.
„Vom continua aceste teste, inclusiv în condiţii de luptă, în funcţie de situaţie şi de natura ameninţărilor la adresa securităţii Rusiei,” a spus el într-un discurs televizat adresat oficialilor din apărare şi dezvoltatorilor de rachete.
0 Comentarii