Web Analytics

Punctul de vedere al Prefecturii Argeș în legătură cu situația de la Bradu

de | 24.05.2017 16:36 | Actualitate

În legătură cu situația de la Bradu, respectiv pronunțarea unei soluții de condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate în cazul viceprimarului Florin Fratică, Instituția Prefectului – Județul Argeș face următoarele precizări:

fratica infarct„Prin Hotărârea nr.489/2017 a Curții de Apel Pitești – Secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă, viceprimarul comunei Bradu, Florin Fratică, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevazută la art.253 ind.1 din vechiul Cod Penal, în acest caz, fiind dispusă suspendarea condiționată a pedepsei pe o perioadă de încercare de 3 ani.

În această situație, devin aplicabile prevederile art.9 alin.2, lit.f) din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, respectiv încetarea mandatului de ales local înainte de termen, în cazul de față, consilier local și viceprimar, pentru condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.

În acest context, referitor la textul de lege invocat, trebuie avută în vedere Decizia nr.18 /2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea unei chestiuni de drept, referitoare la pierderea mandatului de către alesul local condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.
Astfel, instanța supremă a stabilit ca suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea este doar o masură de individualizare a pedepsei, care nu schimbă caracterul privativ al pedepsei inchisorii. Prin urmare, chiar daca pedeapsa nu se execută în regim penitenciar, ci este aplicată suspendarea condiționată, devine aplicabilă sancțiunea prevazută în Statulul aleșilor locali, respectiv pierderea mandatului alesului local prin încetarea de drept a acestuia înainte de termen.
În această privință, trebuie văzută și Decizia nr.536/2016 a Curții Constituționale care a admis obiecția de neconstituționalitate a Președintelui României cu privire la unele dispoziții ale Legii de modificare și completare a Statutului aleșilor locali, care, în esență, propuneau modificarea expresă a textelor de lege, așa încât aleșii locali să își piardă mandatul doar ăn situația condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu executare.

Așadar, opinăm că se impune încetarea de drept a mandatului de consilier local și, implicit, de viceprimar al comunei Bradu înainte de termen, de către Consiliul Local, prin hotărâre, la propunerea primarului, potrivit prevederilor art. 9 (3) din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, după comunicarea hotărârii instanței de judecată”.

Biroul de Presă

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole