Guvernul a adoptat majorarea salariului minim brut pe economie. Această decizie va avea efect și asupra cuantumului amenzilor rutiere aplicate în România. Valoarea punctului de amendă se modifică automat cu data de 1 iulie.

Citește și: Un bărbat a mers la poliţie şi s-a predat spunând că şi-a ucis fratele
De la 1 iulie sancțiunile de circulație vor deveni mai mari. Punctul de amendă este calculat în prezent în funcție de salariul minim brut pe economie. În aceste condiții, orice majorare a acestuia înseamnă automat și creșterea amenzilor.
Guvernul a stabilit ca salariul minim brut să crească, de la 1 iulie, la 4.325 de lei, cu 275 de lei mai mult decât în prezent.
Punctul de amendă este de 202,5 lei, dar după majorare acesta va deveni 216,25 lei. Pentru persoanele fizice amenzile sunt calculate între 2 și 20 de puncte de amendă. Astfel, amenda minimă de circulație va fi de 432,5 lei, iar sancțiunea maximă va ajunge la 4.325 lei.



0 Comentarii