În această perioadă de caniculă, în incinta Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Piața „Vasile Milea” a fost instalat un punct de hidratare, unde piteştenilor li s-a pus la dispoziţie o sursă de apă potabilă. Acţiunea a fost demarată de Consiliul Județean Argeș și Crucea Roșie – Filiala Argeș, în colaborare cu Parohia „Sfântul Gheorghe” din Pitești. Cetățenii sunt sfătuiți să evite ieşirile în perioadele cu temperaturi ridicate (în special persoanele vârstnice) în intervalul 11.00 şi 16.00, să consume zilnic 2 litri de lichide – apă plată sau ceai, să evite băuturile alcoolice şi cele carbogazoase, să supravegheze copiii, evitând locurile de joacă expuse direct radiaţiilor solare, iar aparţinătorii să viziteze cel puţin o dată pe zi persoanele vârstnice bolnave şi cele cu dizabilităţi care locuiesc singure. De asemenea, este interzisă arderea necontrolată a resturilor vegetale şi miriştilor.
I.H.B.

Pacienții pot reclama, direct pe site-ul Ministerului Sănătății, nemulțumirile legate de mâncarea din spital
Începând de luni, pacienții pot reclama, direct la Ministerul Sănătății, nemulțumirile legate de...
0 Comentarii