# Didea a ratat schimbarea lui Brânzea din fruntea Senatului. Marți, într-o ședință care se anunța cu scântei, rectorul Ionel Didea și prorectorul Mihai Brăslașu au ratat schimbarea preotului Nicolae Brânzea din fruntea Senatului Universității de Stat din Pitești. Din informațiile noastre, ciracii din Senat ai cuplului Didea-Brăslașu veniseră pregătiți cu materiale vituperante menite a-l înfiera cu mânie proletară și apoi executa pe popa Brânzea. Supranumit și crotalul cu ochelari, după efectul letal cu care își anesteziază rivalii, Nicolae Brânzea a supraviețuit atacului, râzând pur și simplu de rectorul de benzi desenate care devine, pe zi ce trece, Ionel Didea. Tocmai când Didea se pregătea să ordone plutonului de execuție universitar să-l atace pe Brânzea pentru ca, în pasul doi, să propună schimbarea lui din poziția de președinte al Senatului cu Dumitru Chirleșan, țârrrr, un telefon de la capitală. Pe cât de săltăreț ca o pițipoancă a ieșit rectorul Ionel Didea din sala de ședință, pe atât de umil s-a întors. Pe surse, am aflat că la telefon s-a aflat chiar ministrul Învățământului, Remus Pricopie, care l-a sfătuit pe Didea s-o lase mai moale cu puciurile, ca să nu zboare chiar el înaintea lui Brânzea. Așa s-a întors rectorul Didea în sala de ședințe, împăciuitorist și rușinat ca o damă de pension, articulând ceva ridicol de genul că, deși mai sunt unele neînțelegeri între el și preotul Brânzea (pentru conformitate, Brânzea este chiar cel care l-a inventat rector pe Didea) trebuie ca toată lumea să facă echipă pentru binele Universității Pitești. Ceva de genul, ham, ham, ham, căci cuvinte nu mai am. Bref, rectorul Didea a ratat debarcarea lui Brânzea și se află într-un declin accelerat ca și autoritate în rândul corpului profesoral. Trebuie urgent să mai inventeze ceva, eram tentat să zic să falsifice ceva, poate chiar semnătura liderului de sindicat Mircea Bărbuceanu, dacă vrea să-l mai ia cineva în seamă în Universitatea Pitești din punct de vedere al autorității. Că din punct de vedere al competenței… (G.G.)