Web Analytics
scris miercuri, 27.01.2016

Publicăm, în facsimil, proba că dosarul întocmit comisarului-şef Baciu este un fals ordinar

Din lipsă de spațiu, nu am publicat în numărul trecut documentele care au stat la baza îndepărtării, în ianuarie 2014, a cms șef Niculaie Baciu de la comanda Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Argeș. Publicăm astăzi, în facsimil, o adresă remisă de  Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI, o structură centrală), adresa nr. 1356524 din 14.12.2015 (foto jos), semnată chiar de șeful acestei instituții, secretarul de stat Nicolae Gheorghe, care se constituie în proba decisivă că Baciu a fost mazilit printr-un fals grosolan. Este vorba despre un document clasificat, S/51038 din 28.01.2014, despre care conducerea IPJ Argeș a susținut că a fost emisă de DIPI și în baza căreia, începând cu data de 28.01.2014, Baciu a fost demis de la conducerea SAESP și pus la dispoziția unității. Ei bine, potrivit adresei respective, DIPI a stabilit că adresa secretă nr. S/51038 din 28.01.2014 aparține I.P.J. Argeș.
În plus, vă prezentăm, tot în facsimil (foto sus),  dispoziția șefului Inspectoratului Județean de Poliție Argeș de la acea dată, cms. șef Petre Ionițescu, în cadrul căreia este invocat chiar documentul S/51038 din 28.01.2014, în mod fals atribuit DIPI. Dacă a avut loc o ședință quasi-operativă în birourile șefilor instituției, în dimineața apariției articolului „Dosarul demiterii cms-șef Baciu, fals ordinar”, în Jurnalul de Argeș, pentru a stabili dacă sunt suficiente și pertinente motive să ne dea în judecată, sperăm ca prin publicarea celor două documente să venim în sprijinul Compartimentului Juridic al IPJ Argeș.  A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită