Atunci când aprofundezi jocul de poker, îți dai seama că este mai complex decât pare la prima vedere. Nu este suficient să știi regulile și să încerci să le aplici. De multe ori, factorul emoțional are un rol la fel de important. Starea de spirit pe care o avem și puterea de concentrare pot face diferența între o sesiune bună și una slabă.
Este un lucru cert că factorul psihologic are un rol important când joci poker. Primul lucru de la care este indicat să pornești este să îți controlezi starea de spirit. Adesea se întâmplă ca pokerul să fie ca un roller coaster. Să fii pe val, să câștigi 5 mâini la rând, dar apoi să vezi că ai pierdut trei mâini în care îți puneai speranțe. Poți trece astfel foarte rapid de la o stare de euforie la una de deznădejde. Și aici intervine factorul psihologic.
Primul aspect pe care este bine să-l aveți în vedere este echilibrul. Indiferent că ești sus sau jos, important este să fii echilibrat. Să rămâi ancorat în prezent, să nu te gândești la ce a fost. Concentrează-te strict pe ce ai de făcut în mâna respectivă. O greșeală frecventă întâlnită printre jucători este că se gândesc la mâinile pe care le-au pierdut. Sunt istorie, nu mai poți schimba nimic. Privește doar spre cărțile care sunt în joc. Pe celelalte vei avea timp să le analizezi atunci când nu mai ești la masă.
Puterea de concentrare face diferența
Pokerul este un joc al deciziilor. La câteva zeci de secunde va trebui să iei o decizie. Continui mâna, plusezi sau te retragi? Dacă puterea ta de concentrare nu este solidă, s-ar putea ca rezultatele tale pe termen lung să nu fie foarte bune. Și când în joc există și o miză materială, intervine automat și presiunea. Sunt unii jucători care clachează în momentul în care rămân printre ultimii și intră în bani. Asta pentru că una este să joci o mână când miza este modică și altceva când intervine un premiu impresionant.
Putem face o comparație cu ceea ce se întâmplă în fotbal. De multe ori vedem ratări cu poarta goală și din partea unor fotbaliști cunoscuți. Ei au înscris la antrenamente de mii de ori din aceeași poziție, dar în timpul jocului, când intervine presiunea, situația stă diferit.
Iar dacă te-ai întrebat ce poți să faci ca să-ți mărești capacitatea de concentrare la poker, primul pas este să joci doar când ești odihnit. Dacă simți că ai o problemă cu capacitatea de concentrare, evită sesiunile lungi.
Partea bună este că ai la dispoziție o mulțime de versiuni ale jocului de poker în mediul online. Trebuie doar să vezi care ți se potrivește mai bine. În același timp, poți să faci exerciții pentru îmbunătățirea capacității de concentrare.
Tot la acest capitol, este indicat să iei jocul în serios. Dacă joci poker, mintea ta este bine să fie doar acolo. Lasă telefonul deoparte, pune-l pe modul silențios în așa fel încât să nu existe distracții care îți pot afecta concentrarea. Evită să verifici notificările de pe Instagram sau clipurile amuzante de pe TikTok când joci poker.
Citește și Premieră în România: Salarii compensatorii garantate pentru toți salariații din Bănci
Înțelege că și eșecul face parte din joc
Nu dramatiza un eventual eșec. Cât timp îți gestionezi bugetul așa cum se cuvine, nu ar trebui să fie o problemă pentru tine. Eșecul face parte din jocul de poker și apare în activitatea fiecărui utilizator, indiferent de nivelul pe care îl are. Cu cât privești eșecul mai calm, cu atât îți va fi mai bine pe termen lung. Încearcă să privești înfrângerile ca pe o lecție. Învață din ele! Dă-ți seama ce ai fi putut să faci mai bine sau dacă pur și simplu a fost o zi nefastă.
Însă o greșeală pe care mulți o fac este să dea vina pe ghinion. Pokerul este un joc de abilități și, pe termen lung, chiar nu ai de ce să invoci ghinionul. Până la urmă, rezultatele sunt suma deciziilor tale. Asumă-ți acest lucru. Doar jucătorii slabi invocă ghinionul la nesfârșit. Mentalitatea pe care o ai poate face diferența când ești la masă.
Dacă ești genul de jucător care se plânge adesea, s-ar putea să îți influențezi capacitatea de concentrare în rău. Să ți se pară ceva normal să pierzi. În realitate, gândurile tale ar trebui să se îndrepte spre maximizarea șanselor în fiecare mână. De la deciziile pe care le iei tu până la tiparele pe care le observi în jocul adversarilor.
Sursa foto canva.com
0 Comentarii