Web Analytics

Prozatorul Dumitru Ungureanu vine la Centrul Cultural Piteşti

de | 3.10.2019 13:04 | Cultură

Centrul Cultural Pitești și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Pitești demarează proiectul cultural-educativ sub genericul „Autorul și cititorii săi”, în vederea promovării membrilor USR Pitești și a creațiilor lor literare în rândul comunității. Prima ediție a proiectului, coordonat de președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Nicolae Oprea, critic literar, îl va avea invitat pe prozatorul Dumitru Ungureanu (foto), care-și va prezenta volumul de proză cu titlul „Prunele electrice”. Evenimentul se desfăşoară miercuri, 2 octombrie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
Originar din județul Dâmbovița, Dumitru Ungureanu “s-a remarcat printr-o serie de volume de proză scurtă și romane, fiind prezent și în antologii și apreciat drept un condeier subtil și de substanță, care priveşte lumea cu umorul suculent al unui Creangă valah, dublat de sarcasmul mitic(esc) al unui Caragiale mai dezabuzat ca niciodată de «jmecheria» personajelor sale și totuși cu înțelegere genuină a dulcii lor ticăloșii”, așa cum observa criticul literar Dan-Silviu Boerescu.
Născut în 1956 la Moreni, Dumitru Ungureanu a debutat publicistic în 1983 cu proza scurtă “După avioane și iepuri” în Suplimentul literar-artistic al “Scânteii tineretului”.
Debutul editorial a avut loc în 1996, cu volumul de proză scurtă “Prunele electrice” (Ed. Marineasa).
În 1989 i se decernează Premiul I la „Matineul de proză” din Iași. Este primul laureat al Premiului „Mircea Nedelciu”.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii