Aurora Dumitrescu și-a lansat joi, 28 noiembrie, „Șamanul”, cel de-al cincilea roman, la Biblioteca Județeană Argeș. Ultimele două cărți ale Aurorei Dumitrescu sunt apărute la Editura AIUS din Craiova, unde autoarea locuiește.
Ținând cont de modul elogios în care a fost prezentată de către Nicolae Marinescu, directorul revistei „Mozaicul” (Craiova), pe coperta a patra, dar și în prefața semnată de Ioan Lascu, înțeleg că Aurora Dumitrescu este un brand al editurii, așa după cum editorii Humanitas vorbesc despre câțiva dintre foarte puținii lor autori români: „un brand Humanitas”.
„Aurora Dumitrescu reprezintă un firesc și necesar moment de schimbare. Literatura a avut până acum un anumit parcurs, conform societății în care s-a creat. Dar probabil că e nevoie de o resetare, atât a literaturii, cât și a criticii literare. Aurora vorbește despre alte lucruri decât până acum. Dacă primele două romane sunt autobiografice, cu acest din urmă roman ea urcă o treaptă spre simbol”, a afirmat, destul de implicat în această idee, Nicolae Marinescu, în cuvântul său.
„Cartea este dedicată lui Tudor, un copil cu totul special, pentru care eroina romanului caută căi de vindecare. Aceasta este cartea unor experiențe spirituale. Tot ce se întâmplă ține de un soi de experiență pe care autoarea a trăit-o în mod real. Ea a cunoscut un șaman autentic din Peru, dar care trăiește la București. Acesta este vindecătorul sau, mai degrabă, cel care călăuzește spre vindecare”, a spus Denisa Popescu, care a deschis lansarea cărții.
„Nu voi face o analiză a tuturor nivelelor de lectură, ne-a avertizat încă de la început Carmen Făgețeanu, critic literar din Craiova, care a însoțit-o pe Aurora la Biblioteca din Pitești. «Șamanul» ne duce cu gândul la un sistem de credință. Romanul pendulează între eros și thanatos, pe de o parte, și între realism și fantastic, pe de altă parte. Demersul personajului feminin al cărții, Monica, se îndreaptă către salvarea fiului ei. Vă invit să transgresați în această călătorie spirituală”, ne-a îndemnat în finalul cuvântului ei, criticul craiovean.
„Scrisul este pentru mine o terapie, o vindecare – ne-a mărturisit Aurora. El a început în 2012, când am conceput romanul «Bipolara». «Șamanul» s-a născut după călătoria în Nepal, la Katmandu, unde am fost invitată de Sega, un prieten scriitor. Am stat zece zile într-o mânăstire budistă, unde este un regim de viață special… Atunci mi-a venit ideea romanului «Șamanul».”

Un eveniment exemplar

În ceea ce mă privește, văd în „Șamanul” dezvoltarea scripturală, literară a unei drame: aceea a lui Tudor, pentru care mama sa face tot ce e posibil ca să îl salveze. Reușește ea acest lucru? Finalul cărții este „deschis”, deci efortul salvării nu are o rezolvare. Socotit în ansamblul și stilistica sa, acesta este un anumit gen de roman, care, ca prizonier al realismului și descriptivului, poate să adune foarte bine aprecierile legitime ale celor plasați în acest orizont.
Cred însă că el este doar o treaptă care trebuie să ducă spre altceva, spre un alt tip de roman, mai dens, simbolic, parabolic și totodată intens problematic, la care probabil că autoarea, o luptătoare în regim uman și literar, va ajunge.
Dincolo de roman, mama lui Tudor este, fără îndoială, o luptătoare, o eroină, o forță pe care nici nu o bănuiești sub aripa de fluture a fragilității, decenței și relativei sale timidități. Dar sub aripa de polen, sub tăcerea și privirile ei piezișe sau în podele, se află un clocot, o dramă.
Cele trei discursuri care au înălțat romanul autoarei au făcut din lansarea „Șamanului” un eveniment exemplar.
Virgil DIACONU