Web Analytics
scris miercuri, 10.07.2024

Proxenetul muscelean Georgian Ghizdăveţ, condamnat la 4 ani de închisoare

Proxeneții din Argeș își împărțeau victimele între ei și făceau bani chiar și din închisoare

Sentință definitivă într-un dosar cu 12 proxeneți, doar trei dintre ei având serviciu. Unul dintre inculpați este musceleanul Georgian Ghizdăveț, despre care Jurnalul de Argeș a mai scris și în trecut. Pe scurt, în 2022, Mircea Cristina, un bărbat din Oradea, martor în dosar și cel care a sesizat cazul la DIICOT și la DGASPC Argeș, a povestit pentru ziar că a fost client al unei fete racolate de Georgian Ghizdaveț, o tânără din Poiana Lacului, față de care avea intenții serioase și căreia a început să îi vireze bani în cont, pentru copilul ei. Însă banii trimiși de orădean n-au ajuns la copil, ci la proxenet. Acum, Georgian Ghizdăveț a fost condamnat de Curtea de Apel Pitești la patru ani închisoare în regim de detenție, pentru trafic de persoane.

Proxenetul muscelean Georgian Ghizdăveţ, condamnat la 4 ani de închisoare

Inculpații au format un grup infracțional în 2019, specializat în trafic de persoane și proxenetism. Recrutau fete din familii dezorganizate sau defavorizate, prin metoda „loverboy”, din diverse sate argeșene și le exploatau sexual prin modalitatea „touring”, adică deplasarea periodică în diferite orașe din țară pentru practicarea prostituției. Pentru a-și susține activitatea, membrii grupului infracțional luau împrumuturi cu dobândă.
Inculpaţii plasau victimele în moteluri sau apartamente închiriate, după care postau anunțuri pe un site pentru a atrage clienți. „Inculpaţii au supravegheat atent persoanele vătămate, le-au restrâns libertatea de mișcare și au folosit amenințări și violența fizică pentru a le constrânge să practice prostituția”, se arată în motivarea Curții de Apel Pitești. Unele au fost și agresate fizic de către inculpați, amenințate cu moartea, cu infracțiuni asupra copiilor, iar în final au fost șantajate, amenințate cu divulgarea faptului că se prostituează. De pe urma fetelor, proxeneții și-au cumpărat mașini de lux, dar au și pierdut sume importante de bani în sălile de jocuri de noroc.

Inculpații își transferau victimele între ei, fetele fiind percepute doar ca simple bunuri. „Inculpații, deși lăsau impresia că au sentimente de afecțiuni vizavi de persoanele vătămate, erau în realitate interesați să obțină un profit cât mai mare de pe urma acestora”, precizează anchetatorii. Un exemplu concret în acest sens a fost discuția purtată de doi inculpați care au stabilit să împartă profitul rezultat din exploatarea persoanei vătămate: „Hai să facem așa, să fie bine pentru amândoi, să nu ne lom (sic!!!) de fraieri niciunul. Dacă o să vină la mine, eu îți trimit 10 mil pe săptămână; dacă vine la tine, îmi pui 10 pe săptămână și așa suntem amândoi înpăcați (sic!!!)”.
Anchetatorii au observat că membrii grupării au reușit și să obțină bani chiar și după ce au fost închiși preventiv, întrucât ceilalți membri ai grupării îi ajutau cu sume și ghidau în activitatea de prostituție persoanele vătămate rămase fără „patron”. „În acest fel, membrii grupării se asigurau că în perioada petrecută în detenție fetele nu vor fi recrutate de alte persoane pentru a fi exploatate sexual și vor remite în continuare bani condamnaților, chiar și în penitenciar”, mai notează procurorii. În plus, inculpații făceau schimb de informații și plănuiau până în cele mai mici detalii modalitatea în care vor ține în stare de aservire persoanele vătămate.

Citește și Fotomodel celebru, pe lista celor mai căutaţi infractori

Curtea de Apel Pitești a suspendat pedepsele primite de mai mulți inculpați

Pe 2 iulie a.c., Curtea de Apel Pitești a desființat în parte sentința inițială, dată pe 8 septembrie 2023, de Tribunalul Argeş, şi a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul Ghizdaveţ Georgian Florin (cu referire doar la persoana vătămată Andreea G.) din infracţiunea de proxenetism în infracţiunea de trafic de persoane. Inculpatul Ghizdaveț Georgian Florin urmează să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție. Din probele administrate în cauză nu a reieşit dacă inculpatul i-a propus persoanei vătămate să practice prostituția, dar anchetatorii au concluzionat că inculpatul a înlesnit practicarea prostituției găsind locurile, asigurând transportul victimei și determinând-o să practice în continuare prostituția prin acte de violență.

Ce mai prevede sentința dată de Curtea de Apel Pitești? Inculpatul Pantilinescu Ion Răzvan a fost achitat sub aspectul participării în calitate de complice la săvârșirea de către inculpatul Ghizdaveț Georgian Florin a infracțiunii de trafic de persoane. Pedeapsa de 2 ani, 10 luni și 20 de zile închisoare aplicată inculpatului Coman Gheorghe Alexandru se va executa în regim de detenţie. S-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului Motoi Mădălin Bogdan şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. S-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de 2 ani închisoare aplicate inculpaților Vîjan Mihai-Eduard și Constantinescu George-Cosmin şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Instanța a dispus și suspendarea pedepselor de 1 an închisoare aplicate inculpaților Bălan Marius Georgel, Pantilinescu Ion Răzvan şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Sentința este definitivă.

Citește și „Îmi doresc ca băiatul să nu poată fi scos din ţară şi traficat în Occident”

Cotește și Thriller cu un client de escorte şi un proxenet muscelean arestat preventiv / „Mi-a cerut 20.000 lei pe copil şi 40.000 lei la pachet, fata şi copilul”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită