Câteva zeci de persoane au ieșit în stradă, vineri seara, pentru a cere eliminarea pensiilor speciale. Protestul, organizat de Comunitatea Declic împreună cu „Corupția Ucide” și „Inițiativa România”, are loc în fața Palatului Victoria și are un mesaj direct: toți cetățenii trebuie tratați egal, fără categorii privilegiate.

Manifestanții au solicitat convocarea unui referendum care să modifice Constituția și să interzică pensiile speciale, în special pe cele ale magistraților, subiect care a stârnit puternice nemulțumiri în rândul opiniei publice. Participanții au venit cu pancarte și slogane care criticau aceste beneficii considerate nedrepte: de la „Magistrați, nu aristocrați”, „Tânăr pensionar – privilegiu clar”, „Tăiați, tăiați, pensiile speciale”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu muncim cât încasați” sau „Pensie la bătrânețe, nu la tinerețe”.
Nucleul protestului s-a regăsit și în alte orașe din țară. Grupuri locale din Timișoara, Iași, Pitești și Arad au organizat acțiuni similare, semn că nemulțumirea este una larg răspândită.
Organizațiile civice cer o reformă reală a pensiilor speciale, prin aplicarea principiului contributivității pentru toate pensiile din România. În comunicatul lor, activiștii acuză autoritățile că manifestă o toleranță excesivă față de magistrați, cărora le sunt oferite perioade lungi de tranziție și pensii de zeci de ori mai mari decât pensia medie, în timp ce populația generală suportă tăieri, taxe crescute și restrângeri ale unor drepturi sociale.
Potrivit inițiatorilor protestului, în timp ce privilegiile sunt protejate, românii de rând resimt impactul măsurilor anticriză: taxe majorate, venituri reduse, impozite suplimentare pentru anumite categorii vulnerabile și burse mai mici pentru studenți. Singura formulă considerată corectă de aceștia este una simplă: fiecare să primească în funcție de cât a contribuit.




0 Comentarii