Pe 7 martie, între orele 13-15, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni, Sindicatul Automobile Dacia organizează un miting pentru urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu. La manifestare sunt așteptați cel puţin 8.000 de membri ai sindicatului, precum şi familiile acestora. Automobiliștii solicită guvernanţilor şi clasei politice accelerarea lucrărilor premergătoare şi demararea urgentă a construcţiei autostrăzii, susţinerea vânzării autoturismelor din producţia autohtonă şi pentru a evita transformarea României în groapa de gunoi a Europei, modificări legislative care să descurajeze importul de maşini second-hand, modificarea legislaţiei în vederea introducerii contractelor de muncă la nivel naţional şi de ramură şi asigurarea unei asistenţe medicale la standarde europene, ţinând cont de necesităţile sanitare ale locuitorilor din Mioveni şi din împrejurimi. Referitor la acest eveniment, viceliderul SAD Ion Iordache declara recent pentru Jurnalul de Argeș: „Vrem să trezim națiunea la realitate. (…) Ne-am săturat de promisiunile legate de această autostradă care este vitală nu numai pentru Dacia, ci pentru toată România. Și ca de obicei, tot ce este vital pentru această țară este ocolit, este amânat sau pur și simplu nu se face. Și mă refer la sănătate, învățământ, infrastructură. Singurele griji ale conducătorilor noștri sunt salariile și pensiile proprii și ale funcționarilor de la stat”.
Florin Silvestru