Web Analytics
scris marți, 14.11.2023

Protest al farmaciştilor, miercuri, în Piaţa Victoriei

celor cu putere de decizie”, transmit , marţi, într-un comunicat de presă, organizatorii protestului care va avea loc în 15 noiembrie în faţa sediului Executivului.

Protest al farmaciştilor, miercuri, în Piaţa Victoriei

Citește și: Trenurile au înregistrat 8 ani de întârziere, în 2022


Grupul de iniţiativă care susţine protestul farmaciştilor reclamă modul în care acest domeniu este tratat de către autorităţi, arătând că, în timp ce în statele europene, farmacistul deţine „un rol cheie în sistemul de sănătate şi a primit atribuţii care să valorifice pregătirea sa” , fiind „cel mai accesibil profesionist din sănătate”, în România „deciziile care au fost luate de-a lungul timpului privind sfera farmaceutică nu au avut în prim-plan farmacistul şi nici rolul acestuia în sănătatea pacienţilor”.
Participanţii la protestul de miercuri au făcut publice unele dintre revendicările lor.

Citește și: De ce la Piteşti nu se poate, domnilor Coteţ şi Mihăilescu? Ultima oră! La Timişoara, Pădurea Verde se transformă în pădure-parc: nu se va betona sau asfalta niciun metru pătrat – lucrările vor fi minim invazive

Acestea se referă la asigurarea medicaţiei pentru pacienţi care este posibilă doar prin decontarea de către CNAS, la termen, a medicamentelor eliberate de farmacii, la profesia de farmacist care este una liberală şi „trebuie recunoscută ca atare de către autorităţi”, farmaciştii arătând, în acest context, că „actul medical nu se încheie fără farmacist”. Protestatarii solicită de asemenea „transformarea farmaciei din societate comercială în unitate prestatoare de servicii farmaceutice”, „reconsiderarea normativelor de personal pentru specialităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public – farmacist clinician pe secţiile spitalului; – farmacistul specializat în analize medico-farmaceutice în laboratorul de analize medicale; – farmacistul de farmacie generală în farmacia spitalului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...