Web Analytics

articol scris miercuri, 13 iulie 2016

„Proiectul de arie protejată a Pădurii Trivale e o frecţie la un picior de lemn”

# Dezvăluirile geologului Robertin Rusu, membru în comisia pentru Pădurea Trivale şi unul dintre cei mai consecvenţi activişti de mediu din Argeş # Acesta susține că proiectul în forma lui actuală își propune să protejeze doar cele 433 ha aflate deja în suprafața statului, în vreme ce suprafețele aflate în proprietate privată, în jur de 1.500 ha, rămân la cheremul samsarilor imobiliari

Recent, prefectul Cristian Soare a anunţat, în urma discuţiilor purtate cu ministrul Mediului, Laura Paşca Palmer, că ar mai fi de obţinut avize de la câteva ministere pentru ca Pădurea Trivale să devină arie protejată. Robertin Rusu, un tânăr geolog care a participat, în 2010, la întocmirea proiectului privind instituirea regimului de arie protejată în Pădurea Trivale, avertizează că reluarea proiectului în forma actuală „este frecţie la picior de lemn”. De ce? Pentru că ar fi protejate doar suprafeţele aflate deja în proprietatea statului, adică 433 hectare, care nu sunt ameninţate de defrişările ilegale. Asta în timp ce suprafeţele aflate în proprietate privată, în jur de 1500 ha, din aproape 2000 ha, cât are Pădurea Trivale, vor rămâne în continuare la cheremul samsarilor imobiliari.

Robertin Rusu a fost membru al ONG-ului „Parcul Lalelelor”, care a militat pentru transformarea Pădurii Trivale în parc naţional. Din această postură a participat la lucrările comisiei care a redactat acest proiect, alături de numeroşi specialişti în biologie, faună, floră, protecţia mediului, silvicultură şi agricultură sau funcţionari ai diferitelor instituţii publice din Argeş. Numai că forma finală a proiectului i-a provocat o mare decepţie, în sensul că s-a solicitat instituirea regimului de arie protejată pe o suprafaţă mică de pădure, de doar 433 hectare, aflată deja în proprietatea statului, motiv pentru care tânărul s-a retras din comisie. „Am văzut că se dorea altceva, doar promovare politică, de fapt, ca ei să se laude că au făcut pădurea Trivale parc naţional. De fapt, era vorba de suprafeţele ce aparţineau statului deja, care nu sunt sub ameninţare. Fiind ale statului, ar fi culmea să înceapă statul să taie de acolo. M-am retras din acea comisie şi de-atunci n-am mai activat nici la Parcul Lalelelor pentru că s-au mai îndreptat lucrurile. S-au mai speriat autorităţile şi n-au mai dat autorizaţii, s-a luat act şi pe plan naţional şi au lăsat-o mai moale şi cu tăierile. Eu zic că s-au liniştit, sunt alte vremuri, alte condiţii acum. Dar ar fi fost o idee bună să fi avut sorţi de izbândă acest proiect”, spune Robertin Rusu.

„Reprezentantul prefectului Davidescu s-a opus includerii în proiect a suprafeţelor private”

Acesta ne-a vorbit şi despre constituirea grupului de lucru care a întocmit proiectul, la ordinele prefectului Gogu Davidescu. „Au strâns specialişti de tot felul. Erau nişte brontozauri de la Muzeul Judeţean care îi plângeau pe proprietarii de pădure. E pădurea lor, nu le-o cară nimeni în spate în altă parte, pot primi compensaţii dacă este cazul, dar să n-o taie, pentru că e pădurea lor doar pe acte. În primul aliniat din Codul Civil se spune că pădurea este bun de interes naţional. Nu am înţeles de ce respectivul domn îi plângea pe proprietari. Probabil că avea şi el pădure”, mai spune tânărul geolog. Care ne-a mai povestit un alt episod interesant din cadrul întâlnirilor grupului de lucru. „Era în comisie şi reprezentantul dlui prefect Gheorghe Davidescu, un pădurar îmbrăcat în verde, de la un ocol silvic. Constantin Dorobanţu, parcă îl chema. Când a auzit că trebuie mărită suprafaţa de arie protejată, a spus: «Nu, categoric nu, că aşa vrea dl Davidescu. Aşa a hotărât dânsul şi aşa facem». Ceilalţi membri ai comisiei au lăsat capul în jos, au tăcut din gură şi au spus: da, facem aşa. Mi-am dat seama că nu se va face nimic şi m-am retras din comisie. A fost o dezamăgire totală. Credeam că e vorba de bune intenţii şi mă aşteptam să se facă proiectul pentru toată suprafaţa din Trivale, de 2000 ha. Dar probabil ca să nu se lovească de refuzul proprietarilor sau să nu se încurce cu alte lucruri… Vă daţi seama, era israelianul acela care avea zeci de hectare cumpărate de la dl Ivănescu. Din partea cealaltă, la dl Cătălin Ene, sunt 40 de proprietari acolo. Trebuiau cooptaţi şi ei, dacă se dorea să se declare întreaga suprafaţă arie protejată. Un motiv al refuzului de a include în proiect întreaga Pădure Trivale ar putea fi şi interesele imobiliare, dar poate fi şi comoditatea, că s-au gândit să meargă pe calea cea mai uşoară şi să nu se complice. Adică, de ce să ne războim cu proprietarii, să îi chemăm şi pe ei? Proiectul este motivat, bine susţinut, dar singura hibă este faptul că suprafaţa propusă spre a fi arie protejată e mică. Dacă vor să protejeze într-adevăr ceva, trebuie inclusă şi suprafaţa proprietarilor de pădure, care pot fi compensaţi pe sistemul celor de la Văcăreşti. Cum s-au găsit acolo soluţii şi rezolvări, aşa se poate găsi şi aici. Proiectul poate fi reluat, dar schimbată suprafaţa. În loc de 400 ha să se facă pe 2000 ha, cât este întreaga pădure Trivale. Atunci ar fi o garanţie pe 100-200 de ani, şi pentru copii şi nepoţi, că nu se va atinge nimeni de Pădurea Trivale”.

„Am depus la DNA sesizări legate de o defrişare făcută în vecinătatea loturilor lui Cătălin Ene”

Robertin Rusu ne-a mai dezvăluit că, în urmă cu doar câteva săptămâni, a făcut sesizare la DNA în legătură cu o defrişare mai veche în zona Găvana. Defrişările datează încă din perioada 2003-2004, când a fost tăiată la ras o suprafaţă de 2 hectare de pădure, aflată în vecinătatea loturilor lui Cătălin Ene, patronul firmei Macro şi fratele fostei şefe a Agenţiei de Mediu – Mariana Ionescu. „Mă plimbam prin pădure şi am văzut copacii tăiaţi la ras. Am depus imediat împreună cu fratele meu sesizare la Ocolul Silvic Piteşti şi Agenţia de Mediu. Mi s-a răspuns la momentul respectiv. Acolo e proprietară o doamnă. Nu îmi mai amintesc exact cum se numeşte, sunt 12 ani de atunci, dar avea aprobări. Motivul invocat a fost că specia era arţar şi nu era productiv şi că se intenţiona plantarea unei alte specii productive. A fost de fapt o tentativă de a defrişa şi a construi ceva imobiliar. Ştiu din auzite că proprietarii voiau să construiască pe acea suprafaţă un camping. Trebuiau să reîmpădurească, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Am redepus împreună cu fratele meu o sesizare, că de ce nu s-a reîmpădurit. Nu ne-a mulţumit răspunsul. Ce tăiaseră ei era de fapt stejar, nu ceea ce spuneau ei că e. Am apelat la DNA pentru că nu s-a reîmpădurit, nu s-a făcut nimic. Voiam să se reîmpădurească corect, cu plan. Acum pădurea s-a reprodus, dar ceea ce a câştigat natura e ceva haotic. Terenul respectiv e în vecinătatea loturilor lui Cătălin Ene, la o distanţă de câteva sute de metri”, mai spune Robertin Rusu.

Replica lui Gogu Davidescu: „Minte 100% cine spune aşa ceva!”

L-am contactat telefonic şi pe Gheorghe Davidescu pentru a afla cum comentează afirmaţiile făcute de Robert Rusu, şi anume că reprezentantul Direcţiei Silvice s-ar fi opus includerii în proiect a suprafeţelor aflate în proprietate privată, invocând numele prefectului.
”Categoric sută la sută minte pentru că eu am iniţiat acest proiect în momentul în care am văzut că încep procesele la instanţe pentru Pădurea Trivale. M-am gândit: mă, dar chiar dacă rămâne la cei care au prăduit-o, măcar să găsesc o modalitate să nu se mai taie. În ariile protejate nu se taie nimic. Intenţia mea a fost să salvez Pădurea Trivale. Deci minte 100% cine spune aşa ceva!”, ne-a declarat Gogu Davidescu.

Săgeţile lui Davidescu: „Sunt mari senatori şi consilieri judeţeni care au prăduit Pădurea Trivale şi care au muşamalizat totul”

Acesta ne-a oferit şi o explicaţie pentru faptul că proiectul declarării Pădurii Trivale drept arie protejată nu a inclus şi terenurile private. „Să vă spun eu dedesubturile pe care oamenii trebuie să le înţeleagă. Că mie îmi pare rău că m-am retras din politică, pentru că lucrurile astea au rămas nelămurite. Nimeni nu vrea să le spună. Adică ăştia care au rămas în politică şi sunt mari senatori şi consilieri judeţeni şi nu numai, ei au prăduit pădurea Trivale şi au avut toţi interesul să muşamalizeze. În momentul în care proiectul a ajuns la Minister şi Regie, cei care aveau interesul s-au dus şi au bătut la porţile unor funcţionari mai mari sau mai mici din ministere şi au zis: mă, singura modalitate de a scăpa este să nu se introducă proiectul. E o teorie care a ţinut. Dacă existau nişte litigii pe anumite suprafeţe, pe acelea nu poţi să le incluzi până nu se stabileşte adevăratul proprietar. Toată problema este plecată de la interesul celor care aveau puneri în posesie pe suprafeţele respective. Dacă Dorobanţu sau altcineva a zis că am spus eu că nu, minte! Am spus că trebuie să se facă această arie protejată. Şi au găsit ei varianta să scoată partea în litigiu. Problema e că de atunci, de când am făcut noi acest demers şi până astăzi au trecut aproape cinci ani. În 2014, înainte de alegerile din noiembrie, au venit doi mari miniştri în Argeş, unul care a fost ministrul Agriculturii, dl Daniel Constantin, care în toate conferinţele de presă spunea că în prima şedinţă de guvern vom aproba proiectul pentru aria naturală protejată Pădurea Trivale, iar pe urmă dna ministreasă Rovana Plumb care a spus exact acelaşi lucru. Din 2014 şi până în 2016 au trecut doi ani de zile şi au fost,  cred că vreo sută de şedinţe de guvern. Nu s-a întâmplat nimic nici pe timpul guvernului Ponta. Acuma noutatea absolută este că documentaţia a dispărut cu desăvârşire. Nu se mai găseşte pe la ministere”, mai spune fostul prefect Davidescu.
Material realizat de Iustina Harco-Burcea

 

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete