Proiectul BIBLIOTECA TE CITEȘTE, derulat sub egida Bibliotecii Județene Argeș, crește ca un copil. Este la capătul celui de-al doilea an de viață și posibilitățile, perspectivele de abordare a relației noastre cu cartea, în perioada fără grație, de-a dreptul tulbure, pe care o trăim, perspectivele acestea se descoperă, se conturează de la un eveniment la altul. Lumea a devenit un ecran imens, pe care fiecare proiectează fără discernământ, ca la bazar sau ca la bâlci, scenarii peste scenarii, fiecare în funcție de gradul lui de disperare. Cartea ca spectacol, cartea ca eveniment contează din ce în ce mai puțin, a căzut, de fapt, de pe lista de priorități, stă agățată cu un deget de generația care s-a format în spiritul ei și cu alt deget de generația foarte tânără. Mă tem, însă, că aceasta din urmă nu va putea strânge degetul la un moment dat. Și că lumea noastră, cu valorile care au adus-o până aici, va sfârși la colțul istoriei, ca un câine de pripas.

BIBLIOTECA TE CITEȘTE există tocmai pentru că vrem să evităm colțul, sfârșitul, pripasul. Ultimele întâlniri din acest an au stat sub semnul comuniunii. La Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” din Bascov, la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” din Topoloveni și la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Pitești. ZĂPĂSTRIT, ALEXANDRU MĂRCHIDAN și MARIA CHIRTOACĂ au fost purtătorii de steag și de mesaj. Dinaintea lor, copii cu mințile ca diamantul și cu inimile gata să absoarbă toată bucuria, niciodată prea multă, care se voia împărtășită. Și poezia, și proza au fost la fel de bine primite. Zăpăstrit i-a cucerit pe elevii şcolii de la Bascov cu felul ei de a fi, care se suprapune perfect peste felul de a scrie – lejer, actual, liber de prejudecăți, de tipare, atent la fiecare mișcare, la fiecare schimbare de direcție din spațiul de informare și de interpretare.
O bucurie a fost și întâlnirea cu liceenii de la „Ion Mihalache”. Deștepți, mobili, delicați, au știut cum să-l asculte pe Alexandru Mărchidan, a cărui poezie nu e chiar o cămară de bunătăți deschisă tuturor, fiecăruia după poftă. Alexandru Mărchidan scrie filtrând riguros simbolurile, emoția lui este om și Dumnezeu, este emoția unei limbi pe care comunicarea primitivă de astăzi o traduce și-o subiectivează mai greu. L-au secondat pe Alexandru Mărchidan, atât de frumoase în fragilitatea lor, Ioana Chițescu și Veronica Ivașcu, poete debutante, Andra Cislariu și Doritta Trăistariu, interprete de muzică tânără, susținute de colegii de la liceul din Topoloveni. Țin mult să-i numesc aici și pe profesorii lor, care fac din foc lumină – Mironela Zuluf, Silvia Fugulin, Laura Florea, Corina Marinescu și torța-inimă sau inima-torță a locului – George Badea.

Scriitoarea Maria Chirtoacă, dialog interactiv cu elevii

Elevii clasei a V-a A de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Pitești au însemnat pentru mine, încă de când i-am cunoscut, o provocare cu zâmbetul pe buze. Și provocare au fost și pentru scriitoarea Maria Chirtoacă, membră a Uniunii Scriitorilor din România și din Republica Moldova și a Uniunii Epigramiștilor din România. Le-am așteptat întrebările ca și cum am fi fost în campanie electorală. Și întrebările, punctele de vedere, nuanțele peste nuanțele noastre ne-au surprins și ne-au liniștit. Generațiile mici, deși altfel, au un simț al realității, al lumii în care trăiesc foarte bine dezvoltat. Se nasc libere. Ferească Dumnezeu ca libertatea aceasta să fie folosită împotriva lor mai târziu! Ferească Dumnezeu, pentru că nu se știe cât de puternic se va întoarce și va lovi. În altă ordine de idei, m-am convins, o dată în plus, că profesorul sfințește școala și elevul, oriunde și în orice timp. De libertatea cugetului și de inima acestor copii se îngrijește diriginta lor, Ionela Porojan, profesoară de limba și literatura română. Ionela Porojan, despre care, sunt sigură, unul dintre elevii ei de-acum va scrie cândva o carte.
Denisa Popescu