Web Analytics
scris miercuri, 04.03.2015

Proiect umanitar de nota 10 la Școala Gimnazială ”George Topârceanu” din Mioveni

Începutul de primăvară a fost sărbătorit la  Școala Gimnazială ,,George Topârceanu” Mioveni prin Proiectul umanitar ”Un mărțișor din inimă”, aflat la a VI-a ediție. Acțiunea s-a derulat în parteneriat cu Grădinița ,,Campionii” și a avut ca obiectiv principal strângerea de fonduri obținute din vânzarea mărțișoarelor și felicitărilor confecționate de elevi și preșcolari, în vederea ajutorării copiilor cu dizabilități de la Centrul de zi ,,Paraschiva”, din localitatea Retevoiești – Argeș.
În perioada 15-24 februarie, copiii au lucrat mărțișoare și felicitări din materiale diverse, sub îndrumarea cadrelor didactice, iar lucrările realizate au fost  expuse spre vânzare în incinta școlii, în ziua de vineri, 27 februarie.
Acțiunea s-a bucurat de o apreciere considerabilă în rândul elevilor și părinților acestora, fiind lăudat atât scopul proiectului cât și implicarea directă a copiilor în activități de voluntariat pentru semenii lor.
Suma încasată va fi folosită în vederea achiziționării unor materiale de strictă necesitate pentru cei 35 de copii cu nevoi speciale de la Centrul ,,Paraschiva”. Aceștia au primit și daruri de Crăciun din partea elevilor școlii, în cadrul Proiectului ,,Moș Crăciun vine la toți copiii”, în decembrie 2014.
În acest mod, cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale ,,George Topârceanu” au demonstrat  încă o dată preocuparea permanentă față de acțiunile caritabile ce vizează îmbunătățirea calității vieții atât a copiilor din comunitatea locală  cât a celor din alte localități, care au nevoie de ajutor.
Coordonatorul proiectului a fost  prof. Angela Manole.
D.G.

Proiect umanitar de nota 10 la Școala Gimnazială ”George Topârceanu” din Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită