Web Analytics
scris joi, 26.05.2022

Proiect UE inovativ pentru învăţământul primar implementat de UPIT

Vineri, 20 mai, în sala de festivități a Senatului Universității din Pitești a avut loc conferința care a marcat finalul Proiectului Erasmus+ „CLIL for Young European Citizens”. Parteneri într-un proiect cu finanțare europeană care propune o abordare nouă a învățământului primar, universitarii piteșteni au prezentat rezultatele și activitățile implementate în perioada de derulare a proiectului.

Proiect UE inovativ pentru învăţământul primar implementat de UPIT

La rândul lor, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”Alexandru Davila” din Pitești, ai căror elevi au fost principalii beneficiari ai proiectului-pilot de învățare a unor materii în limba engleză, și-au arătat entuziasmul în privința rezultatelor obținute. Au făcut demonstrații și au proiectat lecțiile împreună cu cei prezenți, care au observat că acestea sunt la îndemâna tururor, pe placul copiilor, dar și al părinților.

„Proiectul reprezintă, de fapt, o abordare nouă, didactică, ce presupune predarea conținuturilor unor discipline nonlingvistice prin intermediul unor limbi străine. Țările partenere sunt Italia, Portugalia, Spania și România. Noi suntem partener în proiect, iar fiecare partener are și o școală în care a implementat activitățile, în cazul nostru Școala «Alexandru Davila» din Pitești, acolo unde profesoarele au predat în limba engleză educație civică, educație pentru mediu și educație financiară. Orice școală din România poate beneficia, pentru că toate materialele proiectului sunt puse la dispoziție online gratuit”, a precizat Adriana Lazăr, conf. univ dr. în cadrul Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie a UPIT.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită