S-a stabilit programul competiţional al Ligii a II-a:. FC Argeș va juca în prima etapă cu Steaua, CS Mioveni cu Unirea Ungheni, iar AFC Câmpulung Muscel 2022 cu CSM Focșani 2007.
FC Argeș începe sezonul cu o deplasare pe Ghencea, având de luat o revanșă după ce CSA Steaua s-a impus în ultimul meci disputat între cele două echipe. În etapa a doua, FC Argeș primește vizita celor de la CSM Focșani, formație nou-promovată în Liga a 2-a Casa Pariurilor. Urmează apoi o deplasare lungă, la Oradea, unde va întâlni pe FC Bihor. Duelurile cu echipele retrogradate din Superligă se vor desfășura în etapa a XIV-a cu FC Voluntar acasă, respectiv în etapa a XVIII-a cu FC U Craiova, în deplasare. Ambele meciuri cu echipele din Argeș se vor disputa în etapa a VII-a cu CS Mioveni, respectiv în etapa a XVII-a cu Muscelul Câmpulung. Ultima etapă a sezonului regulat se va disputa acasă, împotriva celor de la CSC Dumbrăvița.
Citește și: FC Argeș, victorie și „joc foarte bun” cu croații de la NK Sesvete
Competiţia Liga 2 Casa Pariurilor se va disputa în două faze după cum urmează: prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular, la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape. A doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi un play-out, în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.
În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 şi 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 şi 7 din play-out-ul SuperLigii, după următoarea schemă: Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii; Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii.
Citește și: Portar de Liga 2, dat afară de la echipă după ce a spus că îi place să calce pisici cu maşina
În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 şi 22 iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 şi 21.
Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi şapte meciuri pentru fiecare echipă. Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 şi 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A.
Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micşora corespunzător, însă împărţirea în cele două grupe se va face în acelaşi mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.
0 Comentarii