PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au anunţat marţi seară că au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor şi investiţiilor, de reducere a cheltuielilor statului şi că au ajuns la un acord asupra principiilor programului de guvernare, USR nefiind menţionat în comunicat. Printre măsurile asumate de partidele din coaliţia pro-occidentală se află reducerea numărului de ministere la maximum 16 şi al agenţiilor cu cel puţin 25%, numărul secretarilor de stat, redus la jumătate.
Citește și: Consulul onorific al României la Harkov, anchetat în Ucraina
”Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au reunit, astăzi, la Palatul Victoria pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor şi investiţiilor, un program de reducere a cheltuielilor statului şi al modernizării României. Principiile programului de guvernare vizează sustenabilitatea şi predictibilitatea macro-economică în acord cu aşteptările mediului de afaceri, sindicatelor şi societăţii civile”, anunţă formaţiunile într-un comunicat comun.
”În acest moment de răscruce, partidele care îşi asumă responsabilitatea guvernării conştientizează că România trebuie să fie, fără compromisuri, demnă de sacrificiile şi idealurile Revoluţiei din 1989 şi de aşteptările cetăţenilor în 2024. La 35 de ani de la prăbuşirea regimului comunist trebuie să demonstrăm că democraţia înseamnă mai mult decât promisiuni – înseamnă responsabilitate, echitate şi măsuri concrete care să se reflecte în viaţa de zi cu zi a oamenilor. În acest context, susţinem ferm necesitatea unui echilibru corect al responsabilităţilor: statul este pentru cetăţean, şi nu cetăţeanul pentru stat. Acest principiu fundamental nu doar ne ghidează, ci ne şi obligă la acţiuni decisive şi concrete”, mai spun partidele.
Citește și: Presa italiană: Ion Țiriac și Dan Șucu cumpără clubul Genoa
Partidele anunţă că au fost agreate următoarele principii şi măsuri, pe domenii: În administraţia centrală, reducem numărul de ministere la maximum 16 şi numărul agenţiilor cu cel puţin 25%; Comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor (niciun minister să nu deţină mai mult de două servicii deconcentrate la nivel teritorial); Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puţin 50%. Regula de maximum 2 secretari de stat/minister/maximum 3 la ministerele mari;- Audit de eficienţă pentru fiecare autoritate centrală, instituţii regionale şi companii de stat, în primele 6 luni ale anului viitor; Desfiinţarea instituţiilor regionale începând cu 1 martie reprezintă un pas ferm către o administraţie mai eficientă şi mai aproape de cetăţean. Această măsură are scopul de a reduce birocraţia excesivă, de a elimina structurile paralele şi de a creşte transparenţa în gestionarea resurselor publice.
0 Comentarii