Web Analytics

Programul activităţilor dedicate zilei de 1 Decembrie, la Muzeul Judeţean

de | 29.11.2017 10:06 | Actualitate

1 dec

În preambulul Zilei Naționale a României, la Muzeul Județean Argeș va avea loc lansarea activităţilor dedicate centenarului Marii Uniri 1918-2018.

Miercuri, 29 noiembrie, de  la ora 16:30 , are loc depunerea drapelului naţional la Biserica Sf. Gheorghe, pentru a fi sfinţit.

Pe 30 noiembrie, de la ora 8:00, va avea loc ridicarea drapelului de la Biserica Sf. Gheorghe, pentru a fi adus la Muzeul Judeţean Argeş.
După ceremonialul  care va avea loc la Cimitirul Eroilor din Piteşti, unde vor fi depuse flori, aprinse lumânări şi împodobite crucile eroilor români cu panglici tricolore, manifestările se vor muta la Muzeul Judeţean Argeş.
• 9:30 – Primirea invitaţilor la Muzeul Judeţean Argeş;

• 10:00 – Semnal „Atenţiune” şi prezentarea onorului; aşezarea în dispozitiv;

• 10:05 – Oficierea unei slujbe de Te Deum;

• 10:10 – Intonarea Imnului Naţional;

• 10:15 – Discursuri ale oficialităţilor şi prezentarea semnificaţiei Zilei de 1 Decembrie;

• 10:30 – Cinstirea veteranilor de război (din Al Doilea Război Mondial şi din teatrele de operaţiuni internaţionale),

• 10:40 – Detaşamentul Mateiaş prezintă o reconstituire istorică a trupelor din timpul Primului Război Mondial;

• 10:50 – Recital de melodii patriotice interpretate de Fanfara Argeşul şi de Corul Veteranilor;

„De la ora 11:15  va avea loc inaugurarea Lapidarium-ului de la Muzeul Judeţean Argeş”, a anunţat Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii