Web Analytics
scris sâmbătă, 28.09.2024

Program încărcat pentru FC Argeș Basketball

În etapa a doua a Ligii Naționale de Baschet Masculin, FC Argeș Basketball are parte de o nouă deplasare, de data aceasta pe terenul celor de la CS Vâlcea 1924. Meciul este programat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 19.

Program încărcat pentru FC Argeș Basketball

Înainte de jocul contra vâlcenilor, Nebojsa Vidic, tehnicianul celor de la FC Argeș Basketball, a declarat: „Întâlnim o echipă nouă a Vâlcei, ce are noi obiective și ambiții mari. Are un lot solid și bine pregătit de banca tehnică. Vine după o înfrângere grea, suferită în prima rundă de campionat, iar acest lucru poate determina o mai mare dorință din partea lor. Nu va fi deloc simplu, dar vom încerca să deschidem acest sezon cu 2-0”.

În prima rundă a sezonului, piteștenii au câștigat duelul în fața BC Timișoara, din deplasare, cu 81-72.

Se vând bilete

După jocul în fața vâlcenilor, pentru baschetbaliștii de la FC Argeș Basketball urmează două confruntări dificile.

Astfel, în mai puțin de două săptămâni, FC Argeș va lua startul în Cupele Europene. Pe 9 octombrie, ora 19, la Pitești Arena, este programat primul duel continental. În Grupa E din FIBA Europe Cup, vulturii vor da piept cu balticii de la Parnu Sadam, una dintre forțele campionatului din Estonia. Până atunci, FC Argeș mai are de jucat un alt meci de campionat, tot pe teren propriu, cu Steaua București, duelul fiind programat sâmbătă, 5 octombrie, ora 18.

Biletele pentru cele două partide s-au pus deja în vânzare, fiind disponibile pe www.biletesmart.ro/pitesti, prețurile lor variind.

Astfel, la un meci intern, un bilet costă 20 lei (tribună), 15 lei (peluză), 10 lei (redus elev/student/pensionar), în timp ce la un joc internațional, prețurile suferă mici modificări: 30 lei (tribună), 20 lei (peluză), 15 lei (redus elev/student/pensionar).

Tot pe platforma online, fanii își pot achiziționa abonamente pentru sezonul competițional 2024/25, prețul fiind de 300 lei. Abonamentul include toate meciurile, fie că vorbim despre cele din FIBA Europe Cup, Liga Națională sau Cupa României.

Citește și: Viorel Tudose, sponsor principal la FC Argeş: „A mai existat o variantă de antrenor, dar eu nu plătesc comisioane la impresari”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită