Prestatorul de servicii de apă și canalizare din Câmpulung, Edilul CGA, a încheiat anul 2022 cu un rezultat mai puțin bun decât cel din anul anterior.
Profitul net înregistrat de firma deținută de municipalitate prin Consiliul Local a fost de 282.536,76 lei, scăderea față de 2021 fiind de peste șaizeci de mii de lei.
Jumătate din profit constituie dividende cuvenite acționarilor. Consiliul Local Câmpulung primește 101.124 lei, iar Financiar Urban Pitești, 40.144 lei. În cazul firmei piteștene, a fost ultimul an de participare la acționariatul Edilul CGA. Anul trecut, municipalitatea a răscumpărat pachetul de 31% din acțiuni deținut de Financiar Urban.
Restul profitului s-a dus către fondul de dezvoltare, iar 28.254 lei reprezintă participarea salariaților la profit.
C.I.B.
Citește și Edilul Câmpulung are ca administrator pe soțul administratorului
Citește și Dividende la Edilul Câmpulung
0 Comentarii