Web Analytics
scris vineri, 08.05.2015

Profesorul Trandafirescu se judecă cu Primăria Pitești pentru că i s-a respins dosarul pentru postul de director al SCM

Postul de director la SCM Piteşti a fost lăsat vacant după plecarea lui Gheorghe Dinu la CSM Piteşti, astfel că pentru ocuparea acestui post se va organiza un concurs în perioada imediat următoare. În cursa pentru acest post a intrat şi Gabriel Trandafirescu, doar că dosarul profesorului universitar a fost respins. Acesta spune că totul vine ca urmare a unui eveniment petrecut în urmă cu mulți ani. „Am fost angajat ca muncitor necalificat la Secţia Transporturi de la UAP. În noiembrie, la sfârşitul turului, am hotărât să plec de la Dacia, iar cei de la Uzină m-au pus absent nemotivat în momentul în care nu am mai venit la antrenamente. Fără să mă anunţe în prealabil, mi s-a desfăcut contractul de muncă cu articolul 130 litera I. Trebuia să îmi dea o înştiinţare, însă nu am fost anunţat. M-am trezit acum cu această problemă, când am depus dosarul pentru acest concurs“, a declarat Gabriel Trandafirescu. Gabriel Trandafirescu nu va renunţa la această luptă şi spune chiar că va ajunge în instanţă, considerându-se nedreptăţit de ceea ce s-a petrecut cu dosarul său. „Mi-am consultat avocaţii şi am decis să acţionez în instanţă Primăria Piteşti. Voi merge până la capăt pentru că ştiu că am dreptate. Voi câştiga 100%. Nu vreau să jignesc pe nimeni dar eu cred că nu am fost lăsat să candidez din motive politice“, a mai punctat Gabriel Trandafirescu. În cursa pentru ocuparea acestui post a mai rămas în momentul de faţă doar Dragoş Şerban, fost judoka şi profesor de sport.
M.I.

Profesorul Trandafirescu se judecă cu Primăria Pitești pentru că i s-a respins dosarul pentru postul de director al SCM

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...