# Convorbiri neconvenţionale
# Încotro învăţământul românesc? Se schimbă sistemul în fiecare an ca părul năpârlit al lupului, care rămâne cu acelaşi nărav din ministru în ministru… V-a întrebat cineva cum şi ce, pe dumneavoastră, cadrele didactice? Dar pe elevi?
– Se prefac doar că ne întreabă. Totul a devenit formal. Nici nu ar trebui să ne întrebe, pentru că fiecare are ideile lui şi adesea se bat cap în cap. Când conduci un minister atât de important şi ai o căldare de subordonaţi, un Institut al educaţiei, o mulţime de departamente şi de promovaţi competenţi (!), de sucursale, filiale, inspectorate, cu liota de deştepţi irecuzabili, se presupune că ai ceva în cap, anterior funcţiei, că ştii cu ce se confruntă sistemul, de la proasta finanţare la hoarda susţinută politic, îţi asumi reformele pe care le hotărăşti şi, dacă iese prost, eşti singurul vinovat, nu mai poţi da vina pe cadrele didactice cu opinii eterogene şi exprimate fugitiv, fără argumente, ca la şuietele de impresii şi păreri personale, după vârstă, sex, etnie şi religie! Când Spiru Haret a reformat învăţământul românesc, a făcut-o în nume propriu şi reforma de atunci îi poartă numele. Fiecare reformă a unui ministru a fost aruncată în capul celuilalt ca o oală cu lături, contestându-se hilar unul pe altul, cu susţinerea sforăitoare a partidelor, când şi-au dat cu părerea toţi pehlivanii cu bacalaureat ori facultate absolvite odată cu propriii copii, după ce au beneficiat de funcţii. Toţi au clamat prioritatea învăţământului şi toţi l-au batjocorit, cum i-au batjocorit şi pe profesori. Cum i-au batjocorit şi pe medici sau pe poliţişti, deposedaţi de autoritate şi unii, şi alţii.
Ce pot să spun eu despre învăţământ după o carieră de 40 de ani? Arată ca întreaga societate. Debusolat şi susţinut doar de experienţa, de încăpăţânarea inerţială a unora dintre noi. Aşa cum e şi sistemul de sănătate, bazat pe experienţa şi devotamentul unor medici. E mult de vorbit, domnule profesor Marin Ioniţă, despre impasul în care se află învăţământul românesc. Inspectoratele şcolare sunt, după părerea mea, instituţii anacronice şi supraaglomerate, după sistem rusesc, bolşevic, de aceea şi şeful se numeşte general. Autonomia şcolilor e o vorbă de clacă, admiterea în facultăţi, acolo unde nu există niciun fel de concurenţă e promiscuă. Absolvenţii acestora sunt doar purtători de diplomă. Desfiinţarea şcolilor profesionale, o prostie cu ştaif ministerial, alocarea de grupe cu bani ai părinţilor, fără bugetare, a desfiinţat concurenţa atât de necesară între învăţământul privat şi cel public; salarizarea umilitoare a cadrelor didactice; nerespectarea principiilor generale care stau la baza oricărei instituţii naţionale de educaţie; lipsa bazei materiale moderne; birocraţia sufocantă (mâncăii din ce în ce mai numeroşi de hârtii inutile), trecerea unor decizii din spaţiul intelectual al şcolilor la primării, amestecul politic la nivelul conducerii unităţilor şcolare, uneori până la ultimul membru al consiliilor de administraţie; conducerea discreţionară a acestora, de vreme ce nu există acel consiliu de conducere în faţa căruia inclusiv directorul şcolii să răspundă şi care stabileşte linia de dezvoltare generală a fiecărei şcoli separat, în funcţie de cerinţele locale, conform cerinţelor legii, abandonată în spiritul şi litera ei, devenită nefuncţională, mereu supusă contestărilor şi modificărilor, pentru care nu există nici acum regulamente şi metodologii sigure de aplicare.
„Cum ne vom aşterne, aşa vom dormi. Dacă nu dormim deja…”
# Şi-a găsit în sfârşit drumul? A prins şansa cea mare? Putem sta liniştiţi?
– Glumiţi?! Nu ne agităm, pentru că ne creşte glicemia, dar nici nu stăm cu ochii închişi, cu mâinile în sân, sau pe sânii altora şi cu gura mută. Personal, m-am săturat de laşi şi oportunişti, de cei care nu iau atitudine pentru nimic, dar care cârcotesc împotriva celor care au ceva de zis. Ştiţi ce mulţi sunt? Aceea pentru care, cum spuneţi dumneavoastră, eu şi cei ca mine sunt incomozi. Intolerant? Da de unde! Pricep şi accept că nu suntem asemănători, că Dumnezeu a dat omului atâta varietate încât nu ne putem plictisi niciodată. Problema e ca laşii şi insensibilii, escrocii şi putorile să nu-i depăşească la număr pe ceilalţi, potrivnici lor din înţelepciune, nu din intoleranţă. Vă daţi seama ce plictiseală ar fi numai cu oameni perfecţi sau care se simt aşa, buni de internat la Vedea?
Tenacitatea unor politicieni, iscusinţa lor de a-i îndepărta pe toţi cei care ar putea să le fie potrivnici sunt uimitoare. Ştiu să îşi apere privilegiile cu ură, intrigi şi solidarizare. Sunt exemplari. Societatea românească nu a produs încă anticorpi pentru a-i descuraja şi izola. Dacă ne vom obişnui şi ne vom adapta acestui rău, vom trăi în continuare prost şi în minciună. Cum ne vom aşterne, aşa vom dormi. Dacă nu dormim deja…
Prof. Marin Ioniţă
0 Comentarii