# Convorbiri neconvenţionale
# Cum a fost pe vremea ta?
– Porţile erau mai larg deschise. În afară de absurdul interdicţiilor pe motive politice şi sociale, existau şi multe facilităţi: cazare şi masă gratuite în căminele studenţeşti, ca să vorbim de învăţământul superior, burse în bani şi asigurarea locului de muncă, dar trebuia să tragi greu. Nu ca azi, când merge cu lucrări copiate, cu doctorate plagiate, cu diplome cumpărate…
# Cicăneşti, un sat bizar, domnule Mânzatu…Îl aveţi acolo şi pe ciudatul Gheorghe Ungureanu.
– Da! Singurul lider supravieţuitor de partid comunist din România. Declarat şi înregistrat. Personaj pitoresc. Nu se îmbracă decât în costumul portului popular, de e iarnă, de e vară, de se află în sat sau de merge la oraş: cămaşă înflorată, pantaloni albi, chimir, de e zi de muncă, de e zi de sărbătoare. Pe vremea dictaturii lui Ceauşescu era unul dintre cei mai activi opozanţi. Arestat de nenumărate ori… Acum, liber să se exprime şi să facă politică şi foloseşte din plin ocazia.
# Şi şi-a făcut un partid comunist, acolo printre dealuri unde este şi el proprietar şi nu de puţin pământ? Are adepţi?
– Câţi pui de la o cloşcă! Dar nu se lasă. Vrea să dărâme, să construiască, după învăţătura marxistă, dacă ajunge la putere.
„Nu pricep de ce oamenii se tem de moarte”
# Profesor de liceu, ghid turistic, cu excursii pe jumătate de planetă, în tot lagărul socialist. Căsătorie din iubire. Viaţă fericită. Dar cu ea, cu doamna ultimei răsuflări, te-ai întâlnit vreodată?
– Am murit de două ori! Dar nu a fost să fie definitiv!
# Luminiţa de la capătul tunelului? Un câmp cu flori? Cântec de privighetori? Zâne feciorelnice? Cadâne? Scăldat în lumină? Sau, dimpotrivă, tortura demonilor? Ce ai văzut? Ce ai cunoscut? Te-a fascinat? Te-a înspăimântat?
– Se moare foarte uşor. Nu pricep de ce oamenii se tem de moarte. Simţi o flacără divină în creier care nu doare.
# Altă lume pe Pământ? Altă lume pe nu ştiu unde te-ai aflat? Ai avut de ales? Ce ai preferat? De ce?
– Nu cred decât în lumea de pe pământ, cea de dincolo este doar o născocire.
# Şi cum ai ajuns înapoi? Ai vrut să fugi din captivitate? Te-ai răzgândit? Nu venise timpul? Nu plătisei vama? Nu făcuseşi rugăciunile? Ai fost trimis pe pământ ca să predici?
– Nu ştiu. Nu am ce să răspund. Poate că mai aveam de pătimit. Şi am plătit. Mi-am pierdut soţia prea devreme. După ani de suferinţă cumplită. Şi am rămas singur pe lume.
# Cu cărţile şi manuscrisele. Poemele pe care le publici sunt originale şi emoţionante. Nu eşti primul autor care scrie la senectute. Succes!
