# Obştea ţărănească, unde, când şi cum s-a născut? În ce condiţii? Pomeneşti în cartea ta de Spania, Italia, Franţa, de ţările germane, poate şi de îndepărtata Indie, dar ia să vedem pe teren românesc!
– Primele forme de obşte sătească le întâlnim în Orientul Antic. Popoarele antice, mai ales cel egiptean sau mesopotamian, au reuşit să organizeze primele obşti săteşti ca urmare a condiţiilor naturale de care au avut parte. Din câte ştim, precipitaţiile puţine care cad în Orientul Apropiat impun practicarea irigaţiei în agricultură pe scară largă. Acest lucru a fost posibil prin organizarea comunităţilor orientale în obşti săteşti.
În teritoriul carpato-danubiano-pontic, primele obşti săteşti sunt întâlnite în timpul domniei regelui Burebista. Deşi nu cunoaştem precis forma de organizare şi structura acestor formaţiuni sociale, obştile săteşti de sorginte dacică au supravieţuit în timp, atât în timpul ocupaţiei romane, cât şi după aceasta.
În Dacia cucerită, romanii au înlocuit numai forma superioară de organizare politică – regatul dac, prin statul sclavagist roman cu osatură orăşenească, dar n-au putut desfiinţa, mai cu seamă în mediul sătesc precumpănitor, vechea formă de organizare a obştilor teritoriale.
Aceasta a continuat să existe şi după 106, atât în Dacia romană, cât şi în Dacia liberă. După retragerea armatei şi administraţiei romane, organizarea de stat sclavagist impusă de cuceritori a dispărut, oraşele şi-au încetat şi ele existenţa, viaţa ruralizându-se în întregime. Forma de organizare politică şi socială a populaţiei rămasă în Nordul Dunării a fost obştea sătească.
Mărirea  numărului aşezărilor şi al locuitorilor  autohtoni este însoţită de accentuarea stratificării sociale. Acest ultim aspect îşi are însă sorgintea în varietatea îndeletnicirilor oamenilor, în organizarea tot mai temeinică a activităţii economice, culturale şi religioase, în raporturile militare şi politice cu alogenii.
Pentru înţelegerea semnificației obștii românești putem citi definiția dată acesteia de H. H. Stahl în lucrarea „Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti”. „Obştea ţărănească este o asociaţie de gospodării familiale pe baza unui teritoriu stăpânit în comun, în care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare şi superioare drepturilor gospodăriilor alcătuitoare, drepturi exercitate printr-un singur organ de conducere denumit obşte”.
# Şi cum au existat ele de-a lungul timpului? Ce rol  au jucat în istorie, în societate? În stabilirea teritoriului, în geneza limbii şi a poporului, în apariţia primelor formaţiuni statale?
– La început obştile săteşti româneşti erau formate din gospodării de ţărani liberi şi aveau conducere colectivă – adunarea oamenilor buni şi bătrâni. Fiecare om al obştii este un om liber, care posedă o proprietate funciară privată (ereditară). Pământul nu se împarte periodic, ca la germani sau la slavi. Numai o parte a pământului este lucrată în comun de toţi membrii satului. Este vorba de „rezerva obştii”, necesară pentru anii cu recolte compromise ori pentru tributul în natură plătit căpeteniilor migratorilor dominatori (pecenegi, cumani etc.).
Locuinţele şi gospodăriile anexă, terenurile individuale (familiale) atestă organizarea ierarhică a comunităţii rurale. Elementele conducătoare din sânul obştii (juzi, cneji, „oameni buni şi bătrâni” – homines boni et veterani) care vreme îndelungată, adesea „din tată-n fiu”, îndeplinesc anumite dregătorii, acumulează averi tot mai mari. Ei posedă loturile de pământ cele mai întinse şi mai fertile, au numeroase turme de vite şi herghelii de cai. Locuinţele acestor privilegiaţi conţin inventare bogate; semnificative sunt în această privinţă, tezaurele cu obiecte din aur descoperite la Dinogeţia-Garvăn, alte obiecte de podoabă recuperate  la Ciumbrud (jud. Alba), Şiclău (jud. Arad), Steja-Cârţişoara (lângă Făgăraş); alături de ceramica fină şi de arme, aceste podoabe sunt importate din Bizanţ, din Imperiul Carolingian, din Moravia, din Kiev.