Web Analytics
scris miercuri, 31.07.2024

Profesorul de la Colegiul „Sfântul Sava” acuzat că a violat doi minori a încercat să se sinucidă

Profesorul de la Colegiul Sava, din București, implicat în dosarul cu acuzațiile sexuale, a încercat să se sinucidă. Bărbatul a luat câteva pastile, conform unor surse Realitatea PLUS. Acesta a fost preluat de medicii SMURD. Cadrele medicale i-au stabilizat starea, iar viața lui este în afara oricărui pericol.

Profesorul de la Colegiul „Sfântul Sava” acuzat că a violat doi minori a încercat să se sinucidă

Acuzat că a violat doi minori

Un profesor în vârstă de 51 de ani de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a fost plasat sub control judiciar, în urma acuzațiilor de viol și agresiune sexuală asupra minorilor. Decizia a fost luată de magistrați după o anchetă amplă, iar măsurile impuse includ restricții stricte pentru următoarele 60 de zile.

Citește și: Avocatul care și-a forțat iubita să se arunce de la etajul 15 scapă de condamnări

Profesorul, care are o experiență de peste 28 de ani în învățământ și este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul educațional, nu are voie să părăsească țara și nu poate lua legătura, direct sau indirect, cu victimele. De asemenea, trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la secția de poliție din sectorul 3 pentru controlul judiciar. În același timp, activitatea sa didactică va fi suspendată la Colegiul „Sfântul Sava” până la finalizarea procesului.

În timpul audierilor, profesorul a contestat acuzațiile, afirmând că reclamațiile celor doi elevi pe care i-ar fi agresat sexual sunt neadevărate. Profesorul este recunoscut nu doar pentru activitatea sa educațională, ci și pentru contribuțiile sale ca autor al unor cărți și culegeri pentru admitere, precum și pentru prezentarea unei emisiuni educative la Televiziunea Română.

Citește și: Un adolescent de 16 ani a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Capitalei

Acuzațiile aduse profesorului includ abuzuri care ar fi avut loc în anul 2021, respectiv în iunie și decembrie, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei. Se spune că bărbatul ar fi profitat de poziția sa de autoritate pentru a întreține relații sexuale cu doi băieți, de 16 și respectiv 17 ani, care proveneau din familii cu dificultăți financiare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită